Reiatul, cândva asociat cu garderoba vintage, revine în forță azi și în moda masculină. El reîmprospătează stilurile clasice și aduce un plus de personalitate ținutelor moderne. Mulți bărbați evită acest material considerat demodat sau dificil de combinat. Totuși, dacă e purtat corect, reiatul poate transforma o apariție obișnuită într-una memorabilă, plină de rafinament.
Dacă îți dorești să experimentezi cu acest material retro-modern, îți propunem trei piese versatile care îți vor redefini stilul: pantalonii din reiat, jacheta din reiat și paltonul din reiat. Descoperă cum să le porți pentru a aduce textură și căldură garderobei tale, păstrând un aer îndrăzneț și actual.
SCURTĂ ISTORIE
Materialul din reiat, cunoscut inițial drept „catifeaua oamenilor săraci“, a evoluat de-a lungul timpului. Spre deosebire de catifeaua scumpă, realizată din mătase, reiatul este fabricat din bumbac. Acest material a devenit popular datorită durabilității și confortului său superior. Bumbacul face ca reiatul să fie mai accesibil, dar și mai potrivit pentru uzul zilnic. Cu timpul, reiatul a pătruns în moda de lux, îmbinând rafinamentul cu durabilitatea. Azi este un material versatil, fiind întâlnit în diverse forme, de la pantaloni și jachete până la paltoane.
PANTALONII DIN REIAT
Pantalonii din reiat sunt disponibili în culori clasice ca maro, gri, verde închis sau bej. Toamna și iarna sunt anotimpurile ideale pentru a purta pantalonii din reiat. Acest material gros oferă căldură și confort în zilele reci. În contexte casual, poți combina pantalonii din reiat cu un pulover din lână și ghete robuste. Într-un cadru semiformal, o cămașă din flanel și un sacou de tweed completează perfect pantalonii din reiat. Avantajul la întreținere este că pantalonii din reiat sunt ușor de curățat. Spre deosebire de cei din lână, aceștia pot fi spălați repede la mașina de spălat. O ținută de toamnă casual poate include un pulover gri, o pereche de ghete Chukka maro și, la gât, un fular cu ștaif.
JACHETA DIN REIAT
Jachetele din reiat sunt cel mai des întâlnite în nuanțe de maro, gri și verde. Jacheta din reiat este ideală pentru primăvară și toamnă, fiind potrivită pentru temperaturile moderate. O poți purta într-o ținută casual, alături de un tricou simplu și blugi sau pantaloni chinos. Într-o ținută semiformală, jacheta din reiat se poate combina frumos cu o cămașă albă și pantaloni din stofă subțire. Spre deosebire de reiatul pentru pantaloni, reiatul pentru jachete este de obicei mai fin, adică cu mai multe striații pe inch. Un ansamblu casual poate include o jachetă maro din reiat, o cămașă simplă și blugi negri. Pentru un outfit semiformal, poți asorta jacheta din reiat cu o pereche de chino și o cămașă albă.

PALTONUL DIN REIAT
Paltoanele din reiat sunt de obicei disponibile în nuanțe de maro, gri și bleumarin (imaginile 1 și 2). Paltonul din reiat este ideal pentru toamnă și iarnă, când temperaturile coboară. Într-o ținută casual, poți purta paltonul din reiat cu niște jeanși și ghete Chukka. În contexte semiformale, asociază paltonul din reiat cu pantaloni din lână și o cămașă simplă. Este recomandat să eviți combinarea mai multor piese din reiat în aceeași ținută ca să eviți un aspect prea „încărcat“. Încălțămintea ideală pentru paltonul din reiat este maro, fie că vorbim de pantofi cu catarame, ghete Chukka ori cizme cu șireturi. Într-o ținută casual, poți purta paltonul din reiat bleumarin cu o vestă olive și o pereche de blugi. Pentru un look semiformal, îmbracă paltonul din reiat cu un sacou din stofă și pantofi din velur.
