ZAVATE

SFATURI UTILE

BLOG

Stilul casual: cum s-a redefinit eleganța urbană

Într-o epocă în care „casualizarea“ bărbatului a ajuns un fapt larg acceptat, educarea consumatorului în privința stilului casual a devenit, ca atare, o necesitate dictată de piață.

În articolul de față, îți vom explica cum s-a născut stilul casual, cum a redefinit el eleganța urbană și cum îl poți integra în garderoba ta, ca să emani în continuare stil, rafinament și bun gust, într-o ținută vestimentară desprinsă de rigorile clasice.

Stilul casual a pornit, la origine, din Statele Unite, dar odată cu el s-au conturat și versiunile europene. Casualul american este un sistem construit din mai multe elemente, precum izul Vestului Sălbatic, eleganța discretă a anilor ’20, piese emblematice din lumea gangsterilor, epoca de aur a Hollywoodului și stilul Ivy League (despre care am scris câte ceva AICI). Aceste elemente, aparent lipsite de legătură, au fost puse laolaltă într-un stil unitar și distinct de legendarul Ralph Lauren în ultimul sfert al secolului trecut.

Ce este? În esență, ținuta casual este cel mai relaxat cod vestimentar. Se aseamănă cu ținuta smart casual, dar fără sacou. Îți impune cele mai puține constrângeri și-ți dă voie să fii creativ. Este abordat în egală măsură și de femei, și de bărbați. Stilul casual a apărut din nevoia oamenilor de a arăta bine chiar și când ies la plimbare sau merg la piață. Lipsit de rigoare, funcțional și comod, acest stil vestimentar a devenit o modă. Fiind la îndemâna oricui, el s-a generalizat repede.

Din ce se compune? Hainele cu alură chic, un pic sport, multifuncționale, lipsite de pretenții, destructurate, cu croieli simple, își trăiesc acum perioada de glorie. Tricoul cu imprimeu sau fără, blugii, cămașa sport, maleta, pantalonii chino și pantofii sneakers fac parte din recuzita obișnuită a stilului casual. În principiu, cam tot ce se găsește prin dulapul tău (mai puțin costumul, blazerul și pantofii de lac) intră în categoria casual.

Cum se poate purta cu stil? Poți combina blugii cu tricoul tău preferat și sneakers în sezonul cald, iar în sezonul rece, aceiași blugi, asortați cu o helancă și palton, te vor face să ieși în evidență! În plus, simte-te liber să porți accesoriile care îți fac plăcere. Cerul e limita.

Ce pui în picioare? De la sneakers albi, adidași de piele sau pantofi tip loafers, până la ghete Chukka, Chelsea sau Jodhpur, toate sunt ușor de integrat într-un ansamblu relaxat și de impact. Tips & tricks: încălțămintea din velur (piele întoarsă) va fi mereu preferată de bărbatul casual în dauna celei din box (piele normală)!

În mediul corporatist, celebrul „Friday casual“ înseamnă, de fapt, relaxarea ținutei de birou până la nivelul descris aici.

În concluzie, stilul casual a redefinit în mod definitiv eleganța urbană în ultimele decenii. Deși relaxat, casualul poate crea totuși ținute artistice. Arta constă în armonia combinațiilor și în adecvarea la contextul social. Și da, ai nevoie de asta, căci nu uita: prima impresie chiar contează!