ZAVATE

SFATURI UTILE

BLOG

Scurt ghid ca să-ți alegi sneakerșii corect

Lumea pantofilor sport e vastă… și crește pe măsură ce societatea se îmbracă din ce în ce mai relaxat. Totuși, delimitând lucrurile, pe noi ne interesează aici doar acei sneakerși din piele, care pot fi încadrați într-o coerență vestimentară bazată pe stil, nu pe modă. Asta le-a atras, peste ocean, numele de dress sneakers.

În acest articol, vom răspunde sintetic la întrebările primite de la clienți de-a lungul timpului. Cum îi recunoști? Se pretează la costum? Au viitor sau sunt un trend? Iată aspectele pe care le vom lămuri mai jos.

Cum îi recunoști? Mulți bărbați își cumpără teniși, crezând că își cumpără sneakerși. Pe scurt, sneakerșii au o talpă relativ subțire. Structural, au căputa sub carâmbi, ce se deschid ca o „vestuță“, ca la pantofii Derby. Au șireturi late, care sunt dispuse nu în X, ci paralel pe rist. În general, căputa e croită din piele de diverse culori, între care albul, maroul, bleumarin și negrul sunt cele mai comune. La interior sunt căptușiți, și acolo, tot cu piele. Iar la bază, pe exterior, au o nelipsită bordură, de cele mai multe ori albă.

Ce nu au? Nu au detalii care să îți distragă atenția, ca logouri sau dungi, astfel încât își păstrează un aspect „curat“. Compania care a lansat pe piață primul model de sneakerși din lume, numit Achilles, este Common Projects din New York. Asta se întâmpla prin 2010.

Se pretează la costum? Un prim răspuns ar fi NU. Sneakerșii provin din categoria smart casual, iar această categorie exclude costumul. Alăturarea unui costum scump, făcut la comandă, cu niște sneakerși pur și simplu nu arată bine. Sneakerșii sunt pe aceeași treaptă de formalitate cu loaferșii, deci aici trebuie să insiști. Pantaloni chino, pulovere sau tricouri polo sunt fix ce ai nevoie, ca să integrezi cu succes noii tăi sneakerși. Mai merită amintit că ei se pretează și la pantalonii scurți (până la genunchi), dar cu discernământ, pentru a nu deraia de convențiile vestimentației clasice. Și nu în ultimul rând, poartă șosete! Etalarea gleznei este un gest eminamente feminin.

Totuși, un al doilea răspuns, mai puțin tranșant, ar fi DA, DAR… În anumite condiții, sneakerșii pot fi purtați cu costum, dar ține cont de faptul că nu vei mai fi la fel de formal. Cel mai bine arată sneakerșii albi asortați cu un costum bleumarin. Ideal ar fi însă să porți tricou alb sau maletă în loc de cămașă. Încearcă și vezi ce funcționează pentru tine.

Au sneakerșii viitor ori sunt un trend? În principiu, un trend durează circa un an, deși sunt trenduri care se pot extinde doi sau chiar trei ani. Ținând seama că sneakerșii, în forma lor actuală, sunt prezenți pe piață de peste un deceniu, prognoza așteptărilor este în favoarea lor. Faptul că sunt versatili le dă un potențial de durată, dar și ocazia de a se rafina mai mult. Utilitatea, confortul și costul redus sunt alte avantaje pe care sneakerșii le au de partea lor.

Așadar, acum știi nu doar practic, ci și teoretic, ce sunt sneakerșii, cum îi recunoști, cu ce să-i combini și ce perspective au. Cert este că orice piesă vestimentară nouă necesită un timp pentru a se fixa în canoanele unei tradiții. Până atunci, dificultatea încadrării sale într-o categorie dă naștere la excese. În cazul sneakerșilor, purtarea lor la costum, fără șosete, e, să zicem, un asemenea derapaj. Ca întotdeauna însă, discernământul, bunul gust și rafinamentul te apropie sau te îndepărtează de kitsch.