Dacă ai o pregătire umanistă, poate te-ai întrebat până acum cum se reflectă filosofia medievală în moda masculină clasică de azi. O parte din estetica scolasticii medievale, care dădea o atenție deosebită integrității, proporției și strălucirii, pare să fi supraviețuit trecerii timpului, influențând subtil modul în care marile școli de croitorie ale lumii înțeleg și aplică regulile stilului vestimentar modern.
Acest articol nu va fi didacticist. El își propune să arate cum viziunea despre frumos din perioada medievală s-a transmis până la noi, modelând inconștient concepția despre haine a domnilor stilați. Vom analiza modul în care însușirile formale ale frumosului se regăsesc în costumele moderne, dând o notă de tradiție și noblețe garderobei tale.
INTEGRITATEA
Ca un obiect să fie declarat frumos, Toma din Aquino scria în Summa Theologica că trebuie satisfăcute trei condiții în mod simultan. În primul rând, el vorbea despre integritate sau desăvârșire, fiindcă obiectele care sunt incomplete prin acest fapt sunt urâte. Un obiect este frumos dacă este complet, neafectat de lipsuri sau deficiențe. Pentru a-și îndeplini scopul pentru care a fost creat, acesta trebuie să își posede toate părțile, adică să fie adecvat la ceea ce trebuie să fie în funcție de exigențele propriei forme. Unui mutilat, de exemplu, îi lipsește integritatea prin faptul că se prezintă ca neadecvat la propria formă. Unei mâneci de sacou, am adăuga noi, îi lipsește integritatea dacă are nasturi decorativi în loc să fie funcționali. Altfel spus, mâneca este inadecvată la ceea ce ar trebui să fie în funcție de exigențele propriei forme.
PROPORȚIA
În al doilea rând, pentru frumusețe, medievalii, în frunte cu Toma din Aquino, cereau proporție sau armonie. Inspirată din teoria proporțiilor numerice a lui Pitagora și trecând prin gândirea lui Augustin, această idee tomistă sugerează că frumusețea apare atunci când există echilibru între părțile unei structuri. Proporția reprezintă astfel aranjamentul măsurat și bine echilibrat al părților constitutive ale întregului, din care rezultă simetria. Simțul proporțiilor și simetriei este arma secretă a oricărui meșter croitor. În vestimentația clasică masculină, acest principiu se traduce prin croieli cu un drop rezonabil, echilibrul reverelor, lățimea manșetelor sau numărul de șlițuri la sacou – toate contribuind la un aspect plăcut, armonios.
STRĂLUCIREA
În al treilea rând, pentru frumusețe, adăugau medievalii, este nevoie de claritate sau strălucire interioară. Frumusețea nu este doar o chestiune de proporții externe, ci și de radiație lăuntrică, unde esența unui lucru devine perceptibilă prin intermediul formei prin care se exprimă. Teologic, această strălucire este strâns legată de ideea că frumusețea reflectă lumina divină. De pildă, sfinții din icoane sunt înfățișați cu aureole pentru a sugera strălucirea harului sfințitor. Făcând o paralelă laică, nu o dată am scris pe acest blog că un costum se poartă dinăuntru spre afară, nu din afară spre înăuntru. Altfel spus, purtătorul imprimă costumului strălucire și bun gust, nu costumul transferă purtătorului un bun gust pe care purtătorul nu l-a avut niciodată. Costumul bărbatului e ca o lupă: mărește ceea ce deja există.
Așadar, integritatea, proporția și strălucirea sunt cele trei însușiri care fac ca o formă (om, obiect, monument) să poată fi numită frumoasă. Începând cu secolul al XIII-lea, aceste criterii formale au fost preluate și transmise de întreaga tradiție filosofică și constituie „acel ceva“ în care constă frumosul. Ele au găsit ecou și în alte domenii, precum arhitectura gotică sau, mai aproape de zilele noastre, în arhitectura vestimentară. Astfel, putem conchide că scolastica medievală, discutând despre frumos, făcea referire la un atribut al lui Dumnezeu, adică la o categorie metafizică. Asta înseamnă că, spre deosebire de noi, modernii, omul medieval nu vedea în frumusețe doar o valoare estetică, ci și una morală.
În secolul al XIX-lea, școlile sartoriale engleze și italiene au resuscitat (inconștient, bineînțeles) aceste criterii, epurând dimensiunea morală a frumosului și punând accentul pe latura lui estetică și funcțională. Un costum reușit trebuie să arate bine și să fie confortabil. Asta înseamnă, pe scurt, materiale de calitate, croieli precise și un design rafinat. Viziunea medievală despre frumos a ricoșat neașteptat în modul în care se croiesc azi costumele făcute pe comandă, unde integritatea, proporția și strălucirea se vor a fi în fiecare detaliu.
Încheierea acestui articol ar fi că frumosul, indiferent dacă este pus în slujba filosofiei, teologiei sau esteticii vestimentare, se fundamentează pe niște idealuri universale, către care oamenii din epoci diferite aspiră într-un mod diferit. Cu toții însă, grație unei intuiții subtile, avem conștiința apropierii sau depărtării de frumos, semn că frumosul – ca și iubirea, curajul sau moartea – poate fi oricând o punte care leagă generații.
