Fiecare bărbat știe câte ceva despre ce înseamnă să porți o ținută business, însă puțini cunosc ce înseamnă să fii business cu adevărat. Câteva elemente de bază pe care orice bărbat le cunoaște sunt:
- Costumul bleumarin și cel gri nu trebuie să lipsească din garderoba bărbatului urban.
- Cămașa albă – elementul clasic de bază. Poți alege și cămăși bleu, roz sau lila, în culori pale, pentru a nu avea un contrast prea puternic între culoarea costumului și cea a cămășii.
- Pantofii? Niciodată să nu ai încredere deplină într-un bărbat cu pantofi urâți! Trebuie să fie cât mai simpli. Fie că preferi modelele Oxford sau Derby, aceștia pot fi negri ori în nuanțe de maro. Atâta doar: să fie bine lustruiți.
- Accesoriile individualizează orice ținută, însă nu exagera cu culorile! Lasă asta în seama femeilor. Poți alege cravatele uni, în tonuri de bleumarin, vișiniu, maro. Și nu uita batista albă de piept.
Ce înseamnă, de fapt, un dress code de business? Iată câteva dintre lucrurile de care trebuie să ții cont!
În ținuta business, fiecare bărbat trebuie să arate impecabil, iar când spunem impecabil, ne referim la perfect, la o ținută care vine să acopere toate imperfecțiunile (pentru că da, să recunoaștem, nimeni nu este perfect). Ținuta perfectă trebuie să urmeze linia corpului și, cel mai important, ținuta business trebuie să fie PREMIUM și să se simtă PREMIUM.
Cum facem asta?
În primul rând, noi știm că, în general, oamenii sunt foarte specifici… Așadar, cunoscând nevoile clientului, vom avea grijă la mărimi și la trăsături, pentru a croi apoi costumul după măsurile tale.
Tu ai purta ceva ce nu te reprezintă? Te-ai simți bine în niște haine cu măsura altuia? Dacă nu, atunci alege un design și un croi care să vorbească despre tine și care să te facă să strălucești!
Mai departe, ai două variante!
- Pierzi timpul prin zeci de magazine, probând la nesfârșit în speranța că vei găsi, poate, ceva care să se apropie de mărimile tale… iar dacă ești norocos, ajungi să faci un compromis (momentul acela când sacoul pică bine, dar pantolonii sunt prea lungi, ori invers).
- Mergi să îți faci haine la comandă. Câștigi timp, îmbraci valoare, comanzi respect.
TU CE ALEGI?