Cămașa e piesa vestimentară universală, indispensabilă în orice garderobă masculină. Fie că o porți încheiată până sus, fie că o ții descheiată și cu mânecile suflecate, cămașa bine aleasă va transmite masculinitate și bun gust.
Cu toate acestea, ai senzația uneori că nu arăți la fel de bine în cămașa ta precum te-ai așteptat? Ceva pare că „nu dă bine“, dar ți-e imposibil să găsești problema?
Ei bine, nu ești singurul! Mulți bărbați se confruntă cu problema asta. Iar o problemă devine și mai gravă atunci când nu ești conștient de ea! De aceea, în acest articol, îți vom dezvălui cele 5 greșeli comune, pe care bărbații le fac atunci când își aleg cămășile.
1. CĂMAȘA CU MÂNECĂ SCURTĂ
Iată o moștenire comunistă, pe care mulți bărbați o cară după ei! La origine, cămașa și-a început cariera ca lenjerie de corp, de aceea nu putea fi arătată în public, și se băga pe cap. Apoi a început să fie folosită de bărbați ca piesă-tampon între sacou și corp. Practic, menirea cămășii a fost dintotdeauna să rămână ascunsă privirii. În perioada comunistă însă, lipsa unor articole de garderobă (tricourile) și economia materialelor a făcut să apară acest hibrid. Azi îl numim cămașă cu mânecă scurtă, dar e de fapt un amestec de cămașă clasică și tricou casual. Tocmai acest amestec al stilurilor îl face total lipsit de rafinament. În plus, mânecile scurte pot accentua în mod negativ aspectul brațelor. Iar dacă o porți pe sub sacou, nu-i exclus să-ți mânjești căptușeala sacoului de transpirație… și nu vrei asta!
2. CĂMAȘA CU BUZUNAR LA PIEPT
Iată altă catastrofă vestimentară, care deseori se combină cu cea anterioară. Nu există niciun motiv să ai buzunar la piept, dacă nu porți ochelari de vedere, pe care să-i pui frecvent în buzunarul de la piept. Chiar și așa, obiectele puse în buzunarul cămășii arată nepotrivit și strică linia acesteia. Partea bună e că poți descoase buzunarul cămășii, dându-i astfel un suflu nou și plin de stil!
3. CĂMAȘA PESTE PANTALONI
Această priveliște e des întâlnită la noi în țară, mai ales în combinație cu blugi sau cu bermude. Poate te întrebi, de aceea, ce e rău în asta? Adevărul e că doar cămășile casual, care depășesc, în lungime, linia șoldurilor pot fi purtate astfel. E important ca partea din spate să fie mai lungă, astfel încât să acopere parțial șezutul. Stilul clasic, în schimb, acceptă doar cămașa băgată în pantaloni. Purtarea cămășii pe dinafară, la costum, înseamnă o totală lipsă de stil.
4. CĂMAȘA NECAMBRATĂ
Cămașa masculină necambrată e, în general, semnul producției de masă. Ea arată rău pe corp din numeroase motive. Mai întâi, ea poate părea prea largă și voluminoasă, punându-ți în dezavantaj silueta corpului. Asta dă impresia că te-ai îmbrăcat în sac și conferă un aspect total neîngrijit. În al doilea rând, o cămașă necambrată transmite faptul că purtătorul nu-și cunoaște corect mărimea sau, și mai grav, nu-i pasă de asta. Astfel, pentru un aspect definit, aruncă o privire în șifonier și roagă-ți croitorul, la nevoie, să-ți coase niște pense de strâmtare la cămăși. Crezi sau nu, niște pense pot face minuni!
5. CĂMAȘA ÎN CULORI TARI
Cămășile în culori tari sunt a cincea greșeală dureros de deasă! Aceste culori intense pot fi copleșitoare și pot atrage atenția în mod excesiv. De asemenea, culorile prea vibrante sunt neadecvate la ocaziile formale, sugerând lipsă de discernământ în alegerea vestimentară. Suplimentar, aceste culori sunt dificil de asortat, iar orice tentativă nereușită poate cădea în kitsch. În schimb, o abordare mai subtilă a culorilor, bazată pe alb, bleu și roz pal, e tot ce ai nevoie pentru a emana stil și bun gust.
În rezumat, cămășile cu mânecă scurtă, cele cu buzunar la piept, cele purtate peste pantaloni, cele necambrate și cele în culori tari sunt arsenalul oricărui bărbat care vrea să-și distrugă iremediabil reputația. Evită aceste greșeli fatale, iar dacă oferta găsită în comerț nu te satisface, nu uita că întotdeauna există alternative la comandă!