Cămașa la comandă by ZAVATE oferă 10 avantaje majore față de produsele de serie. De la luarea măsurătorilor și platca din două bucăți până la balenele din bronz, pasul cusăturii și nasturii din sidef, fiecare detaliu contribuie la un produs care urmează fidel silueta și rezistă în timp. O cămașă bună ține mai mult decât trei cămăși ieftine, astfel costul pe purtare scade.
1. Cămașa bărbătească: cum s-a născut?
Cămașa e piesa vestimentară universală, indispensabilă în orice garderobă. Totuși, ea definește mai ales masculinitatea. Cămașa și-a început cariera ca lenjerie de corp, de aceea nu putea fi arătată în public, și se băga pe cap. A evoluat ulterior către piesele bogate în dantele. Abia după 1870 a început să apară versiunea cu nasturi în față și guler pliabil, din țesături tot mai fine (poplin, batist, oxford, piqué, Sea Island).
2. Luarea măsurătorilor: de ce contează?
Niciun trup nu este anatomic perfect. Dacă intri în categoria big & tall, lucrurile se complică și mai mult. De aceea, luarea măsurătorilor oferă garanția că viitoarea ta cămașă va urma fidel linia siluetei. Sunt 6 măsurători esențiale de care croitorul tău trebuie să aibă grijă. Mai exact: circumferința pieptului, a taliei, a șoldurilor, a gâtului, lungimea brațelor măsurate separat și lățimea spatelui.

3. Balenele detașabile: ce rol au?
O cămașă bună se cunoaște de la guler. Forma lui dă caracter feței cămășii. Pentru un plus de rigiditate, gulerul de calitate este dotat cu niște „săculeți“ dorsali. Acolo intră balenele detașabile, de obicei din plastic, dar noi ți le recomandăm pe cele din bronz. Balenele asigură o linie corespunzătoare a gulerului și previn răsucirea în sus a vârfurilor lui. Acest aspect se dovedește foarte important când porți cămașa cu o cravată.
4. Platca din două bucăți: cum te ajută?
Poate că sună ciudat, dar majoritatea oamenilor au un umăr mai sus, altul mai jos. Or, rolul plătcii este acela de a ajusta perfect croiala cămășii la conformația purtătorului. A croi o platcă din două bucăți (unite la mijloc) asigură mascarea acelei lipse de simetrie dintre umeri. Unii maeștri croitori pot croi plătci dintr-o bucată care arată totuși bine. Dar ei sunt greu de găsit, așa că ai grijă la cine mergi.
5. Îmbinarea imprimeului la cusături: de ce e esențială?
Îmbinarea dungilor sau a caroiajelor în punctele de întâlnire ale cămășii (platcă, guler, mâneci, manșete) este esențială pentru a oferi armonie vizuală. În general, numai cămășile la comandă asigură această pretenție, deoarece implică mai mult material.
6. Orientarea manșetelor: ce diferență face?
Manșeta cămășii este alt element definitoriu. La cămășile mass market, manșeta vine în prelungirea mânecii (vertical), pe când la cămășile custom made, manșeta este orientată perpendicular pe mânecă (orizontal). Manșeta simplă, încheiată cu nasturi, e potrivită pentru ocazii informale. Manșeta dublă (franțuzească), unită prin butoni, merge mai curând la ocazii formale. Unele ateliere oferă și manșete convertibile, care pot fi încheiate în ambele feluri.
7. Pasul cusăturii: cât trebuie să fie?
Cu cât cusătura cămășii are mai multe împunsături, cu atât ea va fi mai durabilă. La cusăturile duble paralele (la fentă), pasul mic al cusăturii împiedică materialul dintre cusături să se încrețească după spălare. Verifică să fie de minimum 7-8 împunsături pe centimetru.

8. Nasturii durabili: de ce din sidef?
O cămașă de calitate impune nasturi din sidef (mother of pearl). Sideful este atât de dur, încât poate rupe acul mașinii de cusut. Așadar, îți recomandăm să porți cămăși cu nasturi durabili, cusuți manual, ca semn al calității.
9. Clinul cămășii: știai că există?
Mulți bărbați nu au nici în clin, nici în mânecă cu acest detaliu. Totuși, acea bucățică triunghiulară de material ce unește partea din spate a cămășii cu partea din față e importantă. De ce? Pentru a întări unghiul de unire dintre piept și spate. Cămășile din comerț omit mereu acest aspect. Tu l-ai observat până acum?
10. Coaserea monogramei: unde se aplică?
Monograma cămășii, ca semn de identificare, era foarte comună în trecut. Monograma mai apare astăzi la bărbații atenți la detalii. Ea poate fi realizată prin coasere manuală sau prin broderie computerizată. Monograma e aplicată fie sub inimă, cum preferă școlile englezească și italiană, fie pe manșetă, cum propune școala americană. Din analiza comenzilor pe ultimii șapte ani, 22% dintre clienții ZAVATE au comandat exclusiv cămăși, iar 35% au cumpărat costum și cămașă în aceeași comandă. Aproape toți au optat pentru coaserea monogramei lor.
11. Adrese frecventabile: unde mergi la Londra?
Dacă plănuiești un city-break la Londra și vrei să îți înnoiești garderoba, ține minte asta. Casele de pe Savile Row și din împrejurimi s-au specializat în costume personalizate. Printre ele se numără Henry Poole & Co., H. Huntsman & Sons, Dege & Skinner și Gieves & Hawkes, iar Anderson & Sheppard se află la doi pași, pe Old Burlington Street. Adresele de pe Jermyn Street s-au specializat în cămăși la comandă și pantofi. Printre ele se numără Turnbull & Asser, New & Lingwood, Harvie & Hudson, Hilditch & Key și Thomas Pink.
Așadar, asigură-te de aceste detalii esențiale când vei da comandă pentru viitoarea ta cămașă. În acest fel, vei simți diferența pe pielea ta, la propriu. Odată simțite avantajele unui articol vestimentar custom made, nu te vei întoarce niciodată la produse luate de la raft.