Costumul tău e cartea ta de vizită, de aceea trebuie să arate impecabil. Dacă în sfârșit ai investit într-un costum de calitate și vrei să te țină mult, atunci citește până la capăt. Am pregătit pentru tine cele mai tari ponturi ca să îi prelungești viața.
1. Curățarea: cât de des duci costumul la curățătorie?
Ia asta în considerare doar în cazul când se murdărește sau se pătează în mod vizibil. Majoritatea costumelor sunt dry clean only. Așadar, citește eticheta sau consultă-ți croitorul care te-a însoțit în aventura unui costum la comandă. Curățătoria chimică folosește detergenți uscați în mod profesionist. Aceștia contribuie la îndepărtarea petelor nedorite și a bacteriilor apărute în urma transpirației. Dacă ai mai multe costume în dulap și faci o rotație rezonabilă între ele, atunci e bine. Nu ar trebui să îți faci griji legat de curățarea chimică câțiva ani buni.
2. Călcarea: de ce e mai bine să folosești aburul?
Nu lua asta ad litteram. Este vorba mai degrabă despre steaming. E bine să îți îndrepți costumul după fiecare purtare. Asta ajută la revenirea materialului la forma inițială. Aparatele moderne de steaming sunt foarte utile și costă relativ puțin. Dacă totuși vrei alternative, un pont e să agăți costumul în baie în timp ce faci duș. Aburul creat va îndrepta țesătura în mod natural. Evită să calci costumul cu fierul de călcat, mai ales în zonele cu întărituri (piept și umeri). În situațiile de urgență, poți cel mult să așezi o cârpă între talpa fierului și lână pentru a preveni arsurile.
3. Depozitarea: pe ce tip de umeraș așezi costumul?
După ce ai dezbrăcat costumul, este vital să îl pui pe umeraș. E total contraindicat să îl așezi pe spătarul scaunului sau, mai rău, să îl uiți agățat într-un cuier. Umerașul trebuie să fie din lemn de cedru, cu brațe groase. Asta ca să permită revenirea materialului la forma inițială. Dacă depozitezi costumul pe durate lungi, sezonier (minimum șase luni), îți recomandăm să îți închizi costumul într-o husă cu fermoar ca să previi depunea prafului sau apariția moliilor.
4. Rotația: porți sau nu același costum două zile la rând?
Încearcă să nu porți același costum două zile la rând. Aceeași regulă este valabilă și în cazul pantofilor. Hainele și pantofii au nevoie de „odihnă“. Adică au nevoie de timp pentru evaporarea transpirației și recăpătarea aspectului inițial.
5. Ajustările: când mergi cu costumul la croitor?
Dacă iei sau pierzi în greutate, iar costumul nu te mai îmbracă bine, nu trece asta cu vederea. Un costum care nu mai urmează linia corpului arată rău și nu se mai simte comod. Lungește durata de viață a costumului tău acum! Du-l la croitor pentru ajustări. E o investiție minimă, cu rezultate durabile. Tot croitorul te poate ajuta și dacă se descoase vreo cusătură. Dacă optezi pentru produse made-to-measure, cere de la început informații despre etapa de post-vânzare. Se poate dovedi chiar util.
În concluzie, dacă urmezi cele 5 ponturi de mai sus, un costum de calitate te poate ține o viață. Nu neglija niciunul dintre sfaturi, toate au un rost în întreținerea costumului tău. Tu ți-ai distrus vreodată un costum din cauza neglijenței?