5 greșeli majore când porți sacoul: le faci și tu?

În ziua de astăzi, bărbatul în curs de educare are acces la informație gratuit și se poate eleva singur. Totuși, tradiția vestimentației clasice a însemnat mici acumulări vreme de două veacuri pentru a ajunge la desăvârșirea regulilor actuale. Din păcate, bărbații care ard etapele ratează acele detalii ce deosebesc un domn bine îmbrăcat de un pom de Crăciun. În prezentul articol am realizat un inventar cu 5 greșeli majore pentru care clienții ne mulțumesc mereu. Sunt erori de avut în vedere când porți sacoul preferat.

1. Uiți să scoți eticheta sau ațele însăilate?

E o eroare de-a dreptul comună. Ațele albe însăilate de croitor au rolul să țină fixate acele părți tăiate ale sacoului (mânecile, șlițul) ca să reziste mai bine la transport. Ele nu au un scop decorativ și trebuie date jos îndată ce intri în posesia sacoului. Eticheta de pe mânecă trebuie, la rândul ei, înlăturată. Eticheta ajută vânzătorii din magazine să își organizeze mai bine stocurile de marfă după brand.

2. Porți sneakers în absolut orice ocazie?

Pantofii sneakers își trăiesc momentul de glorie în ziua de azi. Asta nu înseamnă însă că pot fi purtați cu orice sacou, în orice ocazie. Modelele din piele neagră, bleumarin și albă sunt cele mai versatile și discrete totodată. Totuși, evită purtarea lor la ținutele formale de zi, dar mai ales de seară. Pantofii trebuie să se armonizeze cu sacoul, iar sacoul cu dress code-ul. Și cel mai important: poartă șosete. Chiar dacă alegi un sacou sport, etalarea gleznei e un gest eminamente destinat doamnelor.

3. Omiți adesea batista de buzunar?

O cămașă călcată și o batistă bine aleasă fac deosebirea dintre un băiat și un bărbat. Majoritatea domnilor uită să pună batista în buzunarul de la piept, lăsând ținuta incompletă. Batista de buzunar întărește aspectul estetic al ansamblului și sugerează, ca și cravata, starea de spirit a purtătorului. O eroare înrudită cu omiterea batistei e purtarea batistei din același set cu cravata. Asta trădează lipsă de atenție și răbdare în alegerea unei batiste complementare.

4. Alegi pantalonii greșiți la sacou?

Această greșeală este strâns legată de anotimpul în care te afli. Materialul pantalonilor trebuie să fie, pe cât posibil, din același material cu cel al sacoului. Jeanșii sunt excepția care confirmă regula. Dar a combina un sacou din tweed cu pantaloni din in, sau un sacou din in cu pantaloni groși din reiat, iată o greșeală pe care mulți bărbați o fac regulat. De ce? Poate din dorința de a obține un amestec exotic. Tu să te gândești de două ori înainte să faci asta.

5. Exagerezi uneori cu accesoriile?

A arde etapele, cum spuneam mai sus, nu înseamnă numai elemente vestimentare care lipsesc. Uneori poate însemna și elemente care prisosesc. A încărca ținuta cu toate accesoriile din sertarul tău arată o înțelegere greșită a conceptului de „dandy“. O ținută creativă poate fi rezultatul unui număr minim de accesorii, însă combinate cu bun-simț. Aglomerarea multor accesorii în partea de sus a ținutei va dezavantaja partea de jos a acesteia. Accesoriile unui domn sunt cravata, cureaua, ceasul, butonii, batista de buzunar, ochelarii de soare și insigna la rever. Tu rezumă-te la cel mult patru accesorii la o ținută.

Acestea sunt cele mai comune 5 greșeli pe care orice domn ar trebui să le evite. Deși pentru mulți bărbați erorile listate mai sus sunt „prea mărunte“ pentru a merita atenția lor, rafinamentul vestimentar e un proces. Acest proces înseamnă un efort continuu de a înțelege regulile hainelor pentru a le putea (eventual) încălca apoi. Niciodată invers.