ZAVATE

Categories
Uncategorized

Paltonul bărbătesc: de câte feluri este și cum să-l porți cu stil

Anotimpul rece bate la ușă și știi cât de important este să te prindă pregătit. În sezonul friguros, paltonul este prima carte de vizită a oricărui domn îngrijit. E piesa vestimentară care se observă prima și este scutul dintre purtător și mediu.

Cu toate că mulți bărbați tratează subiectul superficial, noi credem că, odată cu sosirea toamnei, paltoul e un subiect prioritar. În acest articol îți vom prezenta principalele modele de paltoane, ca să vezi și tu care ți se potrivește cel mai bine!

PALTONUL CROMBIE
Este paltonul clasic englezesc, drept și de culoare gri sau bleumarin (poza 1). Ca vârstă, acest model are peste un secol de viață. Confecționat dintr-o stofă groasă de lână, paltonul Crombie este potrivit mai ales pentru lunile mohorâte de toamnă și cele de iarnă. Aproape toți fabricanții de îmbrăcămite made-to-measure și bespoke îl includ în portofoliul lor de bază, în forme mai mult sau mai puțin modificate. Este cel mai sobru model de palton, ceea ce îl face ideal pentru ținutele de seară și pentru înmormântare.

PALTONUL CHESTERFIELD
Acest model s-a impus încă din secolul al XIX-lea în societatea britanică, pe vremea când numai pătura avută își permitea să poarte paltoane scumpe. Există paltoane Chesterfield atât la un rând, cât și la două rânduri de nasturi, în culorile bej, albastru și negru. Majoritatea însă alege varianta cu un singur rând de nasturi, confecționată din postav de lână cu brăduți (numit și herringbone). Îl recunoști după buzunarele cu clapete tăiate oblic și gulerul croit de obicei din catifea. Are un buzunar la piept, unde poți să strecori și o batistă de buzunar. Fiind un model sobru, se integrează ușor în ansambluri vestimentare de zi, precum cel de afaceri, dar și la ținutele de seară.

PALTONUL BRITISH WARM
Modelul își sugerează proveniența după nume. A luat naștere ca palton militar, dar a migrat ulterior în zona civilă (poza 2). Este confecționat din lână groasă sau din cașmir, ceea ce îl face pe cât de călduros, pe atât de rafinat. Îl recunoști după epoleții decorativi (reminiscență militară) și după faptul că este croit întotdeauna la două rânduri de nasturi. Totuși, adaptările moderne omit adesea epoleții. Este un model versatil, în culori pământii, optim pentru ținutele de zi de o eleganță medie.

PALTONUL LODEN
Lodenul este o stofă groasă de lână, aspră, aproape impermeabilă, originară din Tirol, care s-a răspândit în toată Europa. Paltonul cu același nume este confecționat exclusiv din această țesătură, de culoare verde-kaki. Îl recunoști după tăietura lui specifică, dreaptă, care se încheie la un singur rând de nasturi. E rezistent la apă, la vânt și la deteriorările produse de un mediu sălbatic, cum sunt crengile sau spinii. Fiind un model spartan, poate fi purtat cu haine din tweed, pulovere pescărești sau stofe ripsate.

PALTONUL POLO
Paltonul polo este un produs clasic american, care își trage numele de la sportul omonim (poza 3). Compania Brooks Brothers a importat acest model în Anglia la începutul secolului trecut, ceea ce i-a adus și mai multă popularitate. Buzunarele aplicate îi conferă modelului un aspect relaxat, deși variantele moderne au buzunare tăiate. Stofele ideale pot fi bleumarin, crem, maro (uni sau caroiat). Îl recunoști după cordonul de la brâu, care poate avea cataramă sau se poate închide prin înnodare. Este un model excelent pentru ținutele de zi, în special pentru cele din categoria smart casual.

PALTONUL DUFFLE
Reprezintă cel mai casual model din lista noastră. Practic, este o scurtă din molon, cu o istorie militară, fiind folosit de ofițerii marinei britanice în al Doilea Război Modial. După război, bărbați din zona civilă s-au orientat spre paltoane mai scurte și mai practice, preluate din lumea vânătorii și cea militară. Așa a intrat pe piață scurta din molon, câștigând repede un val de popularitate. Recunoști acest model după glugă, buzunarele aplicate și brandenburguri în loc de nasturi. Este un model tineresc, de obicei de culoare crem, confecționat din lână, perfect pentru ținutele relaxate și informale. Astăzi îl poți întâlni și în culori precum maro, verde-măslină sau bleumarin. Pont: dacă ești scund, paltonul Duffle e ideal pentru tine, căci va face ca picioarele tale să pară mai lungi.

În concluzie, paltonul trebuie să fie prelungirea firească a ținutei tale. Acesta trebuie să se alinieze la codul vestimentar ales de tine și să-ți complimenteze outfitul. Un palton ales cu grijă subliniază personalitatea purtătorului și atenția lui pentru detalii. Lista noastră nu epuizează întreaga gamă de modele, însă le punctează pe cele mai importante. Tu câte dintre ele ai în garderobă?

Categories
Uncategorized

Cravata bărbatului stilat: 5 modele de avut în garderobă

Așa cum scriam într-un articol AICI, cravata rămâne unul dintre puținele însemne ale cochetăriei masculine. Primele cravate-eșarfe din istorie se pot vedea la gâtul soldaților de pe Columna lui Traian.

Prin veacul al XVII-lea, în timpul Războiului de Treizeci de Ani, regele Ludovic al XIV-lea al Franței și-a strâns un regiment de cavalerie alcătuit numai din croați. Ca semn distinctiv, acești călăreți purtau panglici legate la gât, pe care francezii le-au botezat, printr-o figură semantică, „croate“, cu numele posesorilor lor, iar apoi „cravate“, stabilind o legătură între accesoriul cu pricina și poporul croat.

Noul accesoriu s-a răspândit în zorii veacului al XIX-lea, fiind purtat de inși precum James Belcher sau Beau Brummell, ducând astfel la popularizarea lui. La sfârșitul secolului, cravata era deja un simbol al apartenenței la cluburile englezești, iar după prima conflagrație mondială a luat înfățișarea pe care o cunoaștem astăzi. În zilele noastre, Drake’s la Londra, E. Marinella la Napoli și Charvet la Paris sunt cei mai vestiți cravatieri de pe bătrânul continent.

Ca accesoriu, cravata oferă posibilitatea bărbaților să își personalizeze ținuta după plac. Cu toate că în ultimul timp, iar pandemia a contribuit major la asta, cravata este un accesoriu a cărui importanță s-a diminuat, totuși rămâne o piesă esențială pentru evenimente de neocolit în viața unui bărbat. Interviu pentru job, nunți, înmormântări, întâlniri de afaceri sau sărbători festive, toate sunt ocazii care cer în mod tradițional să porți cravată.

În articolul de azi, am pregătit o listă cu 5 modele de cravată, care constituție fundația cu care este imposibil să dai greș.

CRAVATA NEAGRĂ
Este cel mai formal model de cravată. Specificul ei este dat de sobrietatea culorii. Este recomandată pentru ținutele de seară, precum evenimente de gală, de ceremonie sau festivități diverse. În timpul zilei, ea poate fi purtată la înmormântare sau de către gărzile de corp ale demnitarilor. Este cravata pe care o vei purta cel mai rar, dar ea nu are voie să lipsească din dulapul tău. De aceea, ideal ar fi să investești într-o piesă din mătase mată, croită manual, la comandă. Astfel de servicii exclusiviste există și în România.

CRAVATA DIN GRENADINĂ
Grenadina este un tip de mătase specială, produsă cu precădere în Italia, din care se confecționează cele mai elegante cravate. Complexitatea procesului de obținere a mătăsii face ca și cravatele aferente să aibă un preț peste medie. Cravatele din grenadină pot fi întâlnite într-o varietate largă de modele, dar cele mai uzuale sunt cele uni, precum bleumarin sau gri închis. Grenadina este opțiunea care se potrivește de minune pentru orice cod verstimentar formal sau semiformal, cum ar fi mediul de afaceri, cel corporatist sau cel universitar.

CRAVATA ÎN DUNGI
Este modelul care provine din societatea aristocratică britanică. Specificul dungilor obișnuia să indice apartenența la un club, regiment sau categorie profesională, precum marina regală sau cea comercială. Tradițional, modelul original britanic are dungi plecând de la umărul stâng spre șoldul drept (semnificând „de la inimă la spadă“). Pe când modelul dungat american, din dorința de inovare, inversează direcția: pleacă de la umărul drept către șoldul stâng. Indiferent de opțiunea ta, acest model este optim pentru ținutele business formal și smart casual. În funcție de coloritul dungilor, trebuie să alegi și culoarea batistei de piept. Cel mai sigur este să asortezi batista la cămașă.

CRAVATA CU PICĂȚELE
Prin picățele înțelegem orice model geometric mărunt și regulat, precum punctulețe, buline, modelul lacrimă sau modelul macclesfield. Ca să fii sigur că faci alegerea bună, alege picățele suficient de discrete încât să nu obosească ochii. Asta îți dă libertate să supralicitezi puțin modelele sacoului și ale cămășii, dacă simți nevoia. Dintre toate, modelul cu picățele e, poate, cel care te ajută să obții cel mai ușor versatilitatea ținutelor tale.

CRAVATA TRICOTATĂ
E cel mai casual model de cravată. La origine, cravata tricotată era folosită pentru ieșirile în afara orașului, în zonele cu decor rustic. Era mai ieftină decât cravatele scumpe de mătase și, astfel, era accesibilă pentru bărbații cu bugete reduse. Astăzi ea a devenit o piesă chic pentru bărbatul urban, menită să îi complimenteze ținuta. Poate fi confecționată din fibre sintetice, bumbac sau mătase și se remarcă prin textura ei unică. Se potrivește cu orice jachetă în carouri, cămăși cu caroiaje, cardigane, pantaloni din reiat sau jeanși și încălțăminte ușoară. Alt avantaj al cravatei tricotate este că nu se șifonează. Pont: alege întotdeauna un nod simplu (four-in-hand); cravata fiind deja groasă, un nod mai complex va arăta grosolan la gâtul tău. Și alt pont: stai departe de cleme sau ace de cravată; ele sunt un semn al eleganței, or cravata tricotată se află la polul opus.

Așadar, cravata este accesoriul care te ajută să emani și să comanzi respect. Ea spune multe despre starea de spirit cu care te afișezi în public. Purtarea unei cravate bine alese poate da o turnură neașteptată costumui tău. Orice bărbat poate „trage“ un costum pe el, dar selecția accesoriilor, și în primul rând a cravatei, face diferența care te va propulsa în față.

Categories
Uncategorized

3 ponturi ca să-ți întreții pantofii preferați

Pantofii tăi, alături de costum, sunt cartea ta de vizită, de aceea trebuie să arate impecabil. Dacă în sfârșit ai investit într-o pereche de pantofi de calitate, cusuți pe ramă, sau vrei să „reînvii“ vechii tăi pantofi la care ții, am pregătit pentru tine cele mai tari ponturi ca să le prelungești viața.

1. ÎNGRIJIREA
Bărbatul român crede, în general, că îngrijirea pantofului înseamnă a-l da cu cremă. În realitate însă, acesta e doar un pas din întregul proces. Îngrijirea efectivă a pantofilor numără patru etape: curățarea, hidratarea, pigmentarea și ceruirea.

Curățarea presupune îndepărtarea murdăriei adunate peste zi, precum praful sau alte reziduri. Dacă te-a prins ploaia și găsești urme de nămol pe pantofii tăi, un săpun care curăță blând pielea netedă sau velurul e ceea ce ai nevoie. Acesta e primul pas.

Al doilea pas este hidratarea. Balsamurile hidratante sunt „aurul lichid“ pentru pantofii tăi. Cele mai indicate sunt cele extrase din ulei de nurcă, fără solvenți, căci hidratează în profunzime și mențin pielea moale și suplă.

Pasul numărul trei este pigmentarea. Folosește o cremă pe bază de terebentină de pin și unt de shea, care hrănește și recolorează în mod vizibil pielea pantofului tău. Ai nevoie de asta mai ales dacă ți-ai zgâriat pantoful din greșeală. Crema ideală trebuie să conțină 100% solvenți, fără adaos de apă, agenți de îngroșare, rășini sau silicon. După un timp, pigmentările repetate cu acest tip de cremă vor imprima pielii un aspect anticat deosebit (patină).

Ultimul pas este ceruirea. Acest pas are drept scop impermeabilizarea pielii în caz de ploaie; în plus, dă un aspect pe care englezii îl numesc mirror shine. Aplică straturi succesive de ceară incoloră pe zonele tari ale pantofului, precum bombeul și ștaiful, pentru acoperirea porilor pielii. Pentru a întinde ceara, poți picura din când în când puțină apă rece. Evită însă zonele de flexare, fiindcă ceara respectivă va plesni când vei păși.

Instrumentele care însoțesc cele patru etape ale îngrijirii sunt o cârpă din bumbac și o perie din păr de cal. Opțional, poți folosi un aspersor pentru dozarea apei, dar și o casetă de lemn pentru păstrarea tuturor ustensilelor de îngrijire.

2. ROTAȚIA
Încearcă să nu porți aceeași pereche de pantofi două zile la rând. Pantofii au nevoie de „odihnă“, pentru evaporarea transpirației adunate și recăpătarea aspectului inițial. Șanurile din lemn de cedru sunt cele mai indicate în răstimpul de odihnă. Pantofii fără șiret ar trebui lăsați în repaos mai mult decât cei cu șiret, căci aceștia se îndoaie mai mult în timp ce mergi. Dacă te prinde ploaia și te uzi, nu pune încălțămintea pe calorifer! Când se va usca, va deveni casantă. În schimb, înșfacă un ziar, fă-l gogoloi și îndeasă-l în pantof. Celuloza din hârtie va absorbi în câteva ore toată umezeala!

3. RETĂLPUIREA
Avanatajul pantofilor cusuți pe ramă este că permit îndepărtarea tălpii roase de uzură și înlocuirea ei cu una nouă. Într-o societate concentrată pe consum, pare mult mai comod să-ți arunci pantofii îndată ce s-au uzat, nu? Bărbatul rafinat însă, care se revendică de la valorile tradiției, știe că e mai avantajos (atât estetic, cât și economic) să investească într-o pereche calitativă de pantofi, care să împrumute din stilul și personalitatea sa… decenii!

Vestea bună este că majoritatea producătorilor de pantofi Goodyear Welted atât în Europa, cât și în Statele Unite oferă servicii post-vânzare de retălpuire. Când vine sorocul, tot ce trebuie să faci este să trimiți pantofii înapoi în fabrică, iar producătorul se angajează să-i repare cu materiale originale, de regulă contra 1/3 din prețul pantofilor. Dacă ai plusat, investind într-o pereche de pantofi Bespoke, doar ia legătura cu meșterul respectiv și vei beneficia garantat de cea mai bună tratație. În principiu, aceste servicii post-vânzare sunt onorate dacă pantofii nu au trecut anterior prin mâinile altui cizmar (amator).

La o rotație medie de două purtări pe săptămână, o pereche de tălpi ar trebui să te țină circa trei-patru ani. Iar o pereche de pantofi poate fi retălpuită de circa trei-patru ori, înainte ca rama să se sfâșie complet.

Așadar, printr-o îngrijire, rotație și retălpuire corespunzătoare, poți prelungi durata de viață a pantofilor tăi într-un mod care poate părea șocant pentru individul modern, victimă a modei, orbit de presiunile societății de consum. Tu însă știi că ai alternative. Spor!

Categories
Uncategorized

Costumul de vară: soluția în sezonul estival

Vara e sezonul care pune cel mai tare la încercare principiile vestimentației clasice. Într-o lume aflată în plină „casualizare“, orientarea spre tricou și pantaloni scurți pare cea mai comodă opțiune. Totuși, în mediile de business mai conservatoare, temperaturile caniculare nu sunt un argument care să permită scăderea gradului de formalitate. Și atunci, ce rămâne de făcut?

În prezentul articol, îți explicăm care sunt țesăturile ideale pentru un costum de vară – soluția ta în sezonul estival!

1. LÂNA
Firește, nu este vorba despre lâna groasă, la care probabil te gândești. Toți bărbații care au probat un costum italian, semicăptușit, vaporos, aproape transparent, au rămas uimiți să constate că acest material ușor se așază la fel de bine ca acela al costumului de toamnă. Purtătorul poate simți aerul rece în jurul picioarelor, iar mânecile sunt atât de subțiri, încât manșeta cămășii pare grea și rigidă. Da, vorbim despre lână, dar despre una care lasă corpul să respire! Optează pentru o variantă tropicală (fresco) sau un Super 180, de exemplu, și fii sigur că vei traversa vara în confort, fără să te șifonezi prea tare. Se poate purta la birou, în întâlnirile de afaceri sau la un cocktail diurn.

2. CAȘMIRUL
Dacă te gândești la cașmir numai ca la un material de lână călduros și moale, atunci află că există și variante ușoare, de vară. Deși au consistență, sunt răcoroase și deosebit de agreabile la purtare. Cașmirul nu este la fel de rezistent ca lâna, de exemplu, dar își păstrează forma mai bine decât bumbacul ori inul. De aceea, spre deosebire de costumul din lână, îți sugerăm cașmirul dacă petreci mai mult timp în picioare.

3. MOHAIRUL
Mohairul, precum cașmirul, e tors din lâna unei capre, apoi este țesut. Este un material granular, extrem de elastic și se șifonează mai greu chiar și decât lâna merinos! Din cauza luciului atât de specific, majoritatea bărbaților consideră mohairul ca fiind prea sofisticat, dedicat exclusiv costumelor de gală și ceremonie. În realitate, acest luciu caracteristic oferă noblețe mohairului și, nu de puține ori, poate fi purtat pe timp de zi. Totuși, el nu se găsește prea des în garderoba domnilor urbani. Tu poți fi diferit!

3. MĂTASEA
Multor bărbați le vine greu să se gândească la mătase ca la un material potrivit pentru costume, poate fiindcă majoritatea îl asociază cu delicatele eșarfe Hermès sau cu papioanele marca Gucci. În realitate, mătasea vopsită în culori estivale e perfectă pentru costumele de vară. Italienii sunt maeștrii Europei în obținerea și prelucrarea acestui material luxuriant. Tot lor le revine meritul de a-l fi popularizat. Purtarea unui costum din mătase poate părea excentric pentru activități cotidiene, însă devine excelent îndată ce se lasă seara.

4. BUMBACUL
Bumbacul e răcoros la temperaturi fierbinți, fiind astfel ideal pentru costumele ușoare. Cu toate astea, dezavantajul acestor piese de vară, care au în mod obișnuit o culoare deschisă, e acela că se șifonează ușor, trăsătură care influențează forma costumului. În general, zona coatelor și a genunchilor sunt primele vizate, făcând ca linia costumului să aibă serios de suferit. Din experiența noastră, am observat că bărbații fie suportă acest neajuns datorită senzației plăcute pe care o au când poartă bumbacul, fie nici măcar nu consideră asta ca fiind un dezavantaj…

5. INUL
Părerile privitoare la in sunt împărțite. Aripa conservatoare îl socotește un material potrivit numai pentru batistele de buzunar. Aripa de avangardă consideră că inul este grozav datorită acelor crețuri care îl disting. Indiferent cine e mai aproape de adevăr, cert este că inul irlandez pare cel mai lăudat. Întrucât inul se șifonează mai ușor decât bumbacul, iar cutele sale nu cedează, el nu se folosește prea des în croitoria clasică. Așadar, fibrele vegetale din in pot fi o opțiune valabilă pentru tine dacă nu te deranjează aspectul șifonat de la natură.

Pentru diversitate, există și unele amestecuri de lână cu in, lână cu in și mătase, respectiv lână cu mohair.

În concluzie, lâna, cașmirul, mohairul, bumbacul și inul sunt cele cinci țesături de bază pentru un costum de vară, care fac față cu brio temperaturilor fierbiți. Astfel, tu te vei simți confortabil și elegant indiferent de condițiile meteo care câteodată… devin ostile pentru un bărbat stilat. Iar dacă vrei să adâncești tainele țesăturilor, aruncă o privire pe cele mai apreciate cărți din domeniu, ca Gentleman, de Bernhard Roetzel, care ne-a inspirat și pe noi în compunerea prezentului articol.

Categories
Uncategorized

Tricoul preferat: 4 tipuri populare de avut în garderobă

Așa cum scriam într-un articol AICI, tricoul este un obiect vestimentar indispensabil în garderoba de zi a oricărui bărbat. În funcție de design, poate fi purtat în multe combinații, de la cele lejere la cele sofisticate. De două secole, de când a apărut în garderoba bărbaților, această piesă a ajuns să cucerească lumea.

Despre tricourile populare și cum să le porți cu stil, găsești sintetizat în textul de față!

1. TRICOUL POLO
Este de departe cel mai chic tricou masculin. Având o istorie atât de îndelungată, polo este poate cel mai îndreptățit tricou care își merită locul în garderoba bărbatului urban. Istoric, a început să fie folosit încă din a doua jumătate a anilor 1800 de amatorii sporturilor de echitație (polo ecvestru). În anii ’60, actori precum Alain Delon sau Sean Connery au popularizat acest tip de tricou în pelicule de colecție.

Tricoul cu guler este singurul care poate fi purtat alături de sacou, mai ales în ținutele lejere. Adaugă la asta perechea ta preferată de blugi și mocasini din piele întoarsă (ori poate niște sneakers albi) și ești gata de drum! Dacă e înnorat afară, un trenci poate face diferența.

Cromatic, albul este cea mai versatilă alegere, chiar dacă nuanțele de bleu ciel, roz pal sau bej sunt la fel de îndrăgite. Unele modele polo vin cu un buzunar la piept, însă tu să stai departe de ele! Alte modele vin cu mâneci raglan, pentru un plus de mobilitate a mâinilor, dar acest detaliu adaugă de obicei la preț.

2. TRICOUL LA BAZA GÂTULUI
Tricoul la baza gâtului este, la origine, preluat din lenjeria bărbătească militară. În anii ’60, a ajuns să fie un street wear popular grație sloganelor imprimate pe el. În ultimele decade, acest tricou a devenit opțiunea universală a sezonului estival. Ca să-l poți purta cu stil, vezi mai jos câteva condiții!

Mai întâi, atât nuanțele uni, cât și cele pastelate sunt cele mai indicate. Sigur nu vrei să te transformi într-un banner ambulant, care face reclamă la marile firme producătoare. În al doilea rând, pentru un look casual, este mai stilat să porți tricoul peste pantaloni.

În adaos, evită materialele sintetice, lucioase, și croiurile mulate, indiferent cât de „sculptat“ ai fi. Nu în ultimul rând, stai departe de tricouri la baza gâtului dacă ai gâtul lung și subțire, fiindcă nu te avantajează. În schimb, tricoul polo îți este ideal.

3. TRICOUL HENLEY
Este o variantă hibridă între primele două modele. Are nasturi, ca un tricou polo, dar îi lipsește gulerul, ca un tricou la baza gâtului. Cronologic, a apărut ultimul pe piața tricourilor la nivel mondial și are avantajul că are „un aer proaspăt“.

Cromatic, poți opta pentru nuanțe neutre, ca bleu ciel, roz pal, gri sau alb. Estetic și funcțional, e perfect pentru bărbații scunzi, cu gâtul scurt. Lipsa gulerului va pune în evidență segmentul și așa scurt de la natură. În general, se poartă peste pantaloni sau blugi.

4. TRICOUL CU ANCHIOR
Mai este numit și tricou cu decolteu în V. Este cel mai lejer tip de tricou. Un bărbat orientat spre eleganță trebuie să aibă motive solide ca să poarte acest tip de tricou!

Cromatic, el permite o gamă mai amplă de culori decât celelalte tipuri de tricou. Se poate combina cu blugi simpli, mocasini din piele întoarsă, de culoare bej sau bleumarin. Dacă este răcoare afară, o geacă de piele și o pereche de chino îți pot asigura succesul. Evită însă sacourile!

După cum ți-ai dat seama, tricourile bărbătești penetrează cu greu lumea eleganței. Alături de pantalonii scurți, tricourile sunt o piesă mai degrabă funcțională decât una rafinată. Asta nu înseamnă că nu merită atenția noastră, mai ales atunci când nicio altă opțiune nu răspunde unor nevoi urgente.

Categories
Uncategorized

Pantalonii scurți: compromisul bărbatului stilat?

Pantalonii scurți nu mai sunt demult rezervați doar pentru plajă sau pentru confortul domestic. În ziua de azi, ei sunt folosiți de bărbatul urban ca parte a stilului casual de zi cu zi. Totuși, se pare că lumea a uitat de unde pornit totul și care este limita decenței în purtarea pantalonilor în sezonul cald.

Ești un adept al eleganței, dar simți că pantalonii scurți răspund unor nevoi practice pe timp de vară? Află din acest articol dacă pantalonii scurți sunt un compromis util sau nu!

Pantalonii scurți au apărut din motive pur practice. În decursul timpului, oamenii au observat că zona genunchilor era locul unde țesătura unui pantalon se uza prima dată. Astfel, prin tăierea cracilor deasupra genunchilor și prin tivirea marginii, oamenii și-au extins durata de viață a pantalonilor lor. Motivul acestui gest era în primul rând unul economic.

O varietate de pantaloni scurți, care însă se opresc în dreptul genunchilor, se numesc bermude. Gândite inițial pentru vacanțele privilegiaților englezi în Insulele Bermude, de unde le vine și numele, bermudele erau foarte populare prin anii ’30-’40. În România comunistă, bermudele au avut o existență mai mult sau mai puțin ștearsă… La începutul anilor ’90 însă, au revenit la modă, fiind vândute sute de mii de exemplare. Oare sunt ele admisibile pentru un bărbat stilat?

Executate din țesături ușoare din bumbac, cu imprimeuri și culori exotice, bermudele au fost destinate pentru plajă sau pentru orice alte activități în aer liber. Practic, bermudele au devenit un fel de uniformă a turistului de pretutindeni. După 1995, creatorii de modă au mers atât de departe, încât au imaginat niște costume bărbătești din stofă fină, cu pantalonii tăiați deasupra genunchiului. Unele figuri publice, precum legendarul Angus Young, liderul trupei AC/DC, au ajutat la răspândirea acestei mode, care iese totuși din limitele obișnuinței.

Altă varietate de pantaloni scurți sunt pantalonii trei sferturi, model lansat în anii ’50 și cunoscut la noi sub denumirea de pantaloni pescărești. Redescoperit de designerii anilor ’90, a fost propus de unii modiști chiar și pentru ținuta de cocktail, în asociere cu jacheta de costum! Succesul însă n-a mai fost același, dovadă că și azi pantalonii pescărești sau cei cargo (până la glezne) sunt acceptabili numai pentru repaosul pe marginea bălții.

Ce poți face tu ca să învingi cu rafinament temperaturile verii? Iată 9 repere:
1. Nu urma exemplul liderului trupei AC/DC; pantalonii scurți nu se combină cu sacou.
2. Evită piesele din denim, cu marginile deșirate ca franjurii de la covor.
3. Optează pentru pantaloni care se opresc în dreptul genunchiului.
4. Alege culori uni, ca bej, kaki sau bleumarin, fără desene cu palmieri sau văcuțe.
5. Orientează-te pe cât posibil spre pantaloni scurți cu manșete cusute elegant.
6. Nu neglija pantalonii scurți cu pense, pentru un plus de volum în zona taliei.
7. Dacă sunt confecționați din stofă, dunga la pantaloni este obligatorie.
8. Limitează-te la mocasini, loafers, sneakers sau boat shoes de luat în picioare.
9. Poartă pantaloni scurți numai în contexte casual: la plimbări, pe plajă, la iarbă verde, în drumeție.

În concluzie, chiar dacă pantalonii scurți sunt la limita dintre decență și kitsch, putem admite că reprezintă un compromis necesar în anotimpul cald. Ei răspund unor nevoi practice și, atâta vreme cât sunt aleși și combinați cu gust, și doar în contextul adecvat, fii sigur că vei fi remarcat de toți. Spor!

Categories
Uncategorized

Măsura potrivită: coșmarul bărbatului modern

De câte ori, alegând produse ready-to-wear, nu ți-ai dat seama că trebuie apoi ajustate masiv la croitor? Asta se întâmplă fiindcă forma și proporțiile corpului tău nu corespund cu tiparele standard din comerț. La asta se adaugă „setea“ vânzătorilor de a vinde adesea mărimi care nu te avantajează, numai din dorința de a scăpa de stocurile vechi. Pentru un bărbat lipsit de experiență, asta îngreunează și mai mult lucrurile…

Nu tot ce „te încape“ înseamnă că e și pe măsura ta, chiar dacă ești genul ăla mai sport. Discuția devine și mai serioasă dacă te îmbraci uzual în ținute de business. Cum ar trebui să-ți stea o haină ca să te pună în valoare? La această întrebare răspundem în articolul de față!

1. SACOUL
Dacă sacoul ales de tine îți acoperă partea dorsală, sunt mari șanse să fie pe măsura ta. Dacă este mai scurt, îți „taie“ din trunchi, iar dacă e mai lung, îți „mănâncă“ din picioare. Gulerul sacoului trebuie să vină lipit perfect de gulerul cămășii. Dacă apare o distanță între ele, înseamnă că haina îți e mare. În privința taliei, ar trebui să vezi în oglindă efectul acela de clepsidră. Dacă nu-l vezi, înseamnă că sacoul tău e larg și trebuie strâmtat puțin. Viceversa, dacă sacoul e prea strâmt, cutele din talie vor forma un X și nu vrei asta… Și într-un caz și-n altul, aspectul sacoului tău va fi compromis. Nu în ultimul rând, umerii sacoului trebuie să se termine fix pe linia umărului tău, pentru a evita efectul de „epoleți marinărești“.

2. CĂMAȘA
Atunci când alegi o cămașă, gulerul acesteia nu trebuie să fie mulat pe gât. Între gât și guler ar trebui să poți vârî un deget, pe care să-l poți mișca ușor. Asta e măsura bună. Gulerul cămășii trebuie să depășească gulerul sacoului (din motive de simetrie cu manșetele cămășii). Lungimea mânecilor sacoului e o problemă veche! Ele sunt mereu prea lungi. E contraindicat ca acestea să iasă mai mult de 2 centimetri din sacou când stai drept. Butonii aleși ar fi bine să permită mișcarea ușoară a brațului, iar ceasul trebuie să stea lejer sub manșetă.

3. PANTALONII
Când iei pe tine o pereche de pantaloni, turul nu trebuie să fie lăsat. Pantalonul ales nu trebuie să arate lejer, ci să te facă să te simți lejer – e o diferență! Atunci când probezi un pantalon, ia loc cu ei pe un scaun. Cracul ar trebui să-ți vină cu puțin mai sus de pantof. Dacă te ridici, nu ar trebui să vezi mai mult de o cută foarte fină la contactul cu pantoful. Pantalonii „tip acordeon“ (cu multe cute jos) sunt semnul clar că trebuie să-i scurtezi la croitor.

4. CRAVATA
Lungimea acesteia trebuie să ajungă exact până la betelia pantalonului sau până la catarama curelei, dacă porți una. Nodul nu trebuie să te gâtuie, dar nici să dea voie primului nasture să se zărească. Deși azi există peste paisprezece stiluri de a-ți înnoda cravata, ai grijă ca mărimea nodului ales să încapă perfect în triunghiul creat de gulerele cămășii tale.

5. PALTONUL
Este esențial ca paltonul, pardesiul sau geaca purtate peste costum să fie cu un număr mai mare decât costumul. E ultraindicat ca mânecile să ajungă fix la încheietura brațului (nu mai jos), iar umerii și spatele „să cadă“ perfect drepte, ca cele ale sacoului.

6. PANTOFII
Cineva spunea cândva că bărbatul modern petrece două treimi din viață în picioare, așa că ar fi bine să aibă încălțăminte pe măsură! Măsura corectă la un pantof ține de designul acestuia. Nu poți avea aceeași măsură la un pantof sport ca la unul clasic. Cele mai mari erori apar mai ales la bărbații cu deformații ortopedice. Astfel, dacă și tu suferi de platfus, optează mereu pentru pantofi cu branț special, cu rol de susținere plantară. Pe de altă parte, dacă ai ristul (podul piciorului) bombat, orientează-te spre niște mocasini decoltați, pantofi în stil derby sau oxford cu calapod înalt. Nu neglija aceste sfaturi, altfel afecțiunile tale s-ar putea agrava.

Așadar, măsurile la sacou, la cămașă, la pantaloni, la cravată, la palton și la pantofi trebuie alese cu grijă de orice domn care ține la imagine. Măsura sare în ochi prima. Modelul se distinge dacă te apropii, iar materialul se simte doar când îl atingi. Măsura însă se zărește de departe! Asigură-te deci că îți cunoști bine măsurile când faci o achiziție vestimentară. Iar dacă ți se pare frustrant că oferta din comerț nu răspunde mereu nevoilor tale, inspiră-te din colecția noastră de haine custom-made AICI.

Categories
Uncategorized

Bagajul perfect: cum să călătorești cu hainele intacte

Ți-ai cumpărat biletele de avion și ești gata de drum, dar bagajele îți dau bătăi de cap? Recunoaște că „făcutul valizei“ este o adevărată pacoste pentru orice bărbat modern. Deși partenera te ajută adesea cu împachetatul, un domn trebuie să fie mereu pregătit pentru „situațiile de criză“, când e singur. Punerea corectă a lucrurilor în bagaj este vitală, dacă nu dorești să te trezești cu ele șifoate, agățate.

Dacă pleci în vacanță sau într-o călătorie de afaceri și vrei să excelezi la capitolul stil, ți-am pregătit câteva sfaturi ca să ajungi la destinație cu hainele intacte!

1. ALEGE CU ATENȚIE MĂRIMEA VALIZEI
De câte ori n-ai făcut economie zicând că valiza aia mare și veche „încă mai merge“? O valiză mare însă nu-ți garantează că vei ajunge cu hainele neboțite! Setează-ți clar în minte dacă ai nevoie de geantă sau valiză, mare sau mică, de piele sau rigidă. Dacă voiajul durează puține zile, îți sugerăm să optezi pentru un duffle bag (ca cel din imagine), care poate fi luat ca bagaj de mână. Odată geanta ori valiza aleasă, vezi mai jos cum să profiți la maximum de spațiul disponibil.

2. FĂ-ȚI O LISTĂ CU HAINE VERSATILE
Așa cum scriam într-un articol AICI, a fi versatil înseamnă să-ți alegi haine esențiale, limitate numeric, dar versatile cromatic, ce se pot combina între ele pentru a obține un număr mare de ținute unice. Astfel, vei reuși să-ți optimizezi spațiul din valiză, să călătorești light, dar totodată să fii chic în orice situație. A te îmbrăca versatil înseamnă a fi un om practic!

3. NU NEGLIJA TIPUL ȚESĂTURII
Este frustrant să ajungi la hotel și să nu-ți dea nimeni un fier de călcat… Nu mai bine eviți încurcătura? Astfel, alege pe cât posibil articole vestimentare confecționate din textile care nu necesită călcare. Fibrele naturale cele mai recomandate sunt inul, denimul, dar mai ales lâna. Există variante de lână 100% naturală, care se șifonează greu sau deloc. Dacă „dai o tură“ prin mall înainte de plecare, ai grijă să-ți alegi haine pe a căror etichetă scrie non-iron sau wrinckle-free.

4. ÎMPACHETEAZĂ ÎN MOD INTELIGENT
Există o ordine de precădere la împachetarea hainelor. Împăturește prima dată piesele care ocupă mai mult spațiu, ca sacoul, jacheta și pantalonii. Astfel, vei conștientiza mai clar spațiul care îți rămâne disponibil. Recomandat ar fi ca între tipurile diferite de țesături să pui niște coli de hârtie, pentru extraprotecție. Spațiile rămase libere sunt ideale pentru așezarea pantofilor: unul câte unul și fiecare în câte un săculeț de pânză. Deși se recomandă șanuri din lemn de cedru, în deplasare te sfătuim să alegi totuși niște șanuri din plastic, întrucât sunt mai ușoare. În continuare, împăturește-ți cămășile „în stil rulou“, ca să nu facă niciun fel de cute. La final, poți strecura liniștit lenjeria intimă, pentru a umple locurile rămase goale. E musai ca spațiile din jurul hainelor să fie pline, astfel încât să nu se frece între ele și să se boțească.

5. DESPACHETEAZĂ ȘI ÎNDREAPTĂ
Dacă ai ținut cont de aceste sfaturi și totuși constați că au apărut cute pe sacoul tău, un pont bine-cunoscut e să-ți agăți costumul pe umeraș, în baie. Aburul creat la duș va îndrepta țesătura în mod natural. La fel poți face și cu celelalte haine, în lipsa unui steamer sau fier de călcat.

Deși sunt multe variabile la mijloc, cu puțin exercițiu sigur vei reuși și tu. Succes!

Categories
Uncategorized

Codurile vestimentare: scurt ghid pentru bărbații grăbiți

Codurile vestimentare sunt linii de ghidaj care te ajută să te îmbraci corespunzător în anumite împrejurări ale vieții, să te integrezi în peisaj și să respecți gazda evenimentului la care iei parte. Altfel spus, aceste coduri reprezintă un set de reguli pentru alegerea hainelor la nivelul adecvat de formalitate. De regulă, pe invitație este specificat codul aferent. Încălcarea lui înseamnă nesocotirea normelor de conduită în societate.

În ordinea descrescătoare a gradului de formalitate, simplificând lucrurile, există white tie, urmată de black tie. De la aceste coduri nu se pot abate decât militarii sau clerul, dar și persoanele în port național sau uniformă academică. Nivelul de eleganță coboară apoi spre business formal, business casual, smart casual și, în sfârșit, casual.

Ești un bărbat grăbit și nu ai răbdare să întorci pe dos tot internetul pentru informația de care ai nevoie? Ți-am pregătit mai jos cea mai concentrată sinteză, care vine să răspundă nevoilor tale!

1. WHITE TIE
Mai e cunoscut și sub numele de cravate blanc sau, mai pe românește, ținută de gală. Este cea mai somptuoasă ținută masculină, iar majoritatea bărbaților nici nu ajung să o poarte măcar o dată în viață. Dacă totuși ai primi o invitație pe care scrie „white tie mandatory“, află că ținuta avută în vedere se compune din frac negru, purtat descheiat, pantaloni din aceeași stofă, cu vipușcă laterală, cămașă cu plastron și guler rândunică, vestă albă low-cut, pantofi opera pumps și, când ieși afară, palton negru. Ca accesorii, se impun papionul negru înnodat manual, batista albă de buzunar și butoni de cea mai bună calitate. Mănușile albe au devenit opționale în ziua de astăzi; ele pot fi purtate în timpul dansului, dar se dau jos la masă. Acest dress code e destinat pentru dineurile la Casa Regală, pentru nunțile de lux sau pentru balurile vieneze.

2. BLACK TIE
Despre acest dress code, am scris un articol detaliat AICI. Sintetizând, smochingul este perceput ca o ținută de ceremonie. Pe invitațiile cu un cod vestimentar impus, îl mai poți întâlni și sub numele de cravate noir. E negru ori albastru-închis, cu nasturi înveliți în satin, cu rever ascuțit sau guler șal, și buzunare tăiate, fără clape. Pantalonii au o vipușcă de mătase pe cusătura laterală. La acestea se adaugă o vestă la culoare, cămașă cu plastron, brâu spaniol și papion negru, înnodat manual. Pantalonii se asortează cu șosete negre de mătase și pantofi de lac. Acest dress code e destinat pentru ceremonii, nunți ori înmormântări. Deși pare foarte formal, permite unele variații în comparație cu white tie, care are o alcătuire fixă.

3. BUSINESS FORMAL
Acest dress code are o structură cunoscută ție: sacou și pantaloni din aceeași stofă. Din punct de vedere cromatic, stofa aleasă poate fi neagră, bleumarin sau gri închis. Se poartă cu cămăși albe, bleu sau roz pal. Pantofii Oxford, Derby, Monk sau chiar Loafers, negri sau maro, sunt opțiuni perfecte pentru acest cod vestimentar. Ca accesorii, poți opta pentru tot „arsenalul“ bărbătesc, adică o cravată, batistă de buzunar, ceas și niște butoni. Atenție: ceasul și butonii nu se poartă niciodată simultan. Motivul: sunt prea multe metale adunate pe un spațiu prea restrâns, cu atât mai mult dacă porți și ve(i)r(e)gh(r)eta!

4. BUSINESS CASUAL
Acest cod vestimentar se află în strânsă legătură cu business formal, dar îți oferă mai multă libertate. Ține minte: structura aici este sacou și pantaloni în contrast. Dacă nu dorești sacou, un blazer cu nasturi metalici poate fi o opțiune grozavă. Libertatea constă în faptul că poți înlocui cămașa uni cu o cămașă în carouri… sau cu un pulover, maletă ori tricou polo. De asemenea, poți schimba pantalonii din stofă pe o pereche din bumbac. Ca încălțăminte, poți „merge“ pe orice pantof din piele, cu șiret sau catarame, la fel ca la business formal. Ceea ce se permite în plus sunt pantofii din piele întoarsă și cei cu perforații decorative (brogues).

5. SMART CASUAL
E codul preferat astăzi de majoritatea bărbaților. Smart casual este în strânsă legătură cu business casual, dar îți oferă și mai multă libertate. Practic, e stilul-tampon între eleganță și relaxare. Libertatea constă în faptul că primești o alternativă bună la sacou. Acum ești liber să optezi între vestă cu fermoar, cardigan sau geacă de piele. Observă că… cu cât nivelul de formalitate scade, cu atât numărul de piese cu care poți jongla crește. Astfel, din recuzita acestui cod fac parte piese precum cămășile de in sau bumbac, puloverul, maleta, pantalonii chino sau blugii. Ca accesorii, poți purta acele accesorii care îți fac plăcere.

6. CASUAL
Iată cel mai relaxat cod vestimentar. Se aseamănă cu smart casual, dar fără sacou. Stilul casual a apărut din nevoia oamenilor de a arăta bine chiar și atunci când ies la plimbare sau merg la piață. Se compune din haine cu alură chic, un pic sport, multifuncționale, lipsite de pretenții, destructurate, cu croieli simple. Tricoul cu sau fără imprimeu, blugii, cămașa sport, maleta, pantalonii chino și pantofii sneakers fac parte din recuzita obișnuită a acestui cod urban. În principiu, cam tot ce se găsește prin dulapul tău (mai puțin costumul de nuntă și pantofii de lac) intră în categoria „casual“. Accesorizarea este și ea flexibilă, dar depășirea măsurii te poate face să cazi în derizoriu.

Iată, așadar, cele șase dress code-uri pe care orice bărbat ar trebui să le cunoască. Asta nu înseamnă că nu pot apărea interferențe între coduri, mai ales în țara noastră, unde educarea consumatorului se află într-un proces abia început. Miza unor sinteze ca aceasta este tocmai să risipească confuziile nedorite.

Categories
Uncategorized

Accesoriile bărbătești: tot ce trebuie să știi

Dacă pentru femei accesoriile sunt menite parcă să le complice ținuta, pentru bărbați accesoriile sunt menite tocmai ca să le definească mai clar formula vestimentară. Din recuzita unui bărbat fac parte cravata, batista de buzunar, cureaua, ceasul, butonii, ochelarii și, uneori, pălăria.

Încă din cele mai vechi timpuri, accesoriile aveau rolul de a transmite un mesaj despre statutul social al purtătorului. Fără a intra în prezentări de ordin istoric, în articolul de față îți vom enumera care sunt accesoriile care nu trebuie să lipsească din garderoba ta și ce greșeli să eviți când le porți.

1. CRAVATA
Este unul dintre puținele însemne ale cochetăriei masculine. Primele cravate-eșarfe pot fi văzute la gâtul soldaților luptând pe Columna lui Traian. Astăzi, cravata dă posibilitatea bărbaților să își personalizeze ținuta. În ultimele decenii, designerii i-au modificat textura, dimensiunile și imprimeurile, dând frâu liber fanteziei. Ce trebuie să știi: cu cât gradul de formalitate crește, cu atât cravata e obligatorie. Materialele ideale sunt mătasea, vara, și lâna, iarna. Dimensiunea optimă trebuie să corespundă cu lățimea reverelor sacoului, din motive de simetrie. Imprimeurile nu trebuie să fie prea extravagante (cu elefanți sau oițe), de aceea recomandarea ideală sunt modelele clasice: jacquard, paisley, polka dots, regimental stripes. Forma nodului va fi aleasă în funcție de gulerul cămășii și de grosimea gâtului tău. Papionul este și el o variație de cravată.

2. CUREAUA
Iată un subiect incendiar! Cum scriam într-un articol AICI, ideal ar fi ca pantalonul să îți stea fix în talie, fără să mai fie nevoie de curea. Cureaua „taie“ ținuta în două și creează o dizarmonie. Nu uita că, la origine, ținuta unui bărbat se sprijinea exclusiv pe cap (pălăria) și pe umeri (bretelele). Centura la brâu era potrivită numai pentru armele soldatului și pentru sculele muncitorului. Dacă optezi totuși pentru curea, iată recomandările noastre. Ce trebuie să știi: cu cât gradul de formalitate crește, cu atât este mai contraindicată, așadar păstreaz-o pentru ținutele relaxate, de weekend. Materialul tradițional este pielea de vițel; curelele casual pot fi făcute din împletitură de rafie; curelele confecționate din alte materiale riscă să alunece spre kitsch. Dimensiunea curelei este dată de circumferința mijlocului tău, dar bine ar fi ca, odată petrecută în jurul taliei, acul cataramei să intre în gaura din mijloc. Inutil de precizat că pantofii trebuie asortați cu cureaua atât la culoare, cât și la textură.

3. BATISTA DE BUZUNAR
Este un accesoriu indispensabil atunci când porți sacou sau blazer. Deși și-a început aventura având rol funcțional, astăzi batista are o funcție pur decorativă, de aceea e bine să îi cunoști secretele de folosire. Ce trebuie să știi: cu cât gradul de formalitate crește, cu atât gama de culori pentru batista de buzunar se restrânge la clasicul alb. Materialele ideale sunt mătasea, lâna, bumbacul sau fibre în amestec. Există multe moduri de împăturire (triunghi, pătrat, dezordonat), dar cu cât buzunarul lasă să se zărească mai puțin din batistă, cu atât se transmite mai multă eleganță (și reciproca e valabilă). Dimensiunea optimă e de 35 x 35 cm, pentru a putea fi împăturită de mai multe ori. Cea mai comună greșeală este asortarea batistei cu o cravată din același set, deoarece se anulează una pe cealaltă; asta transmite neglijență și lipsă de creativitate. Asortează-ți batista cu cămașa, nu cu cravata, și nu vei da greș niciodată!

4. CEASUL ȘI BUTONII
Le-am grupat împreună căci ambele sunt bijuterii exclusiviste, care transmit eleganță, rafinament și bun gust. Ambele spun o poveste despre statutul celui care le poartă. Și ambele tind să își crească valoarea în timp, fiind un cadou emoționant pe care un bunic îl poate lăsa nepoților drept moștenire. Ce trebuie să știi: atât ceasul, cât și butonii se asortează musai cu celelalte metale de pe tine: verigheta și, dacă e cazul, insigna de rever. În general, ceasul se poartă cu manșetele simple, iar butonii, cu manșetele duble (franțuzești). Dacă vrei să porți ceas și butoni împreună, optează pentru un dress watch (care este mic și subțire). În privința dimensiunilor, se recomandă ca aceste bijuterii să nu contrasteze prin mărime cu dimensiunea încheieturilor tale.

5. OCHELARII
Atât ochelarii de soare, cât și cei de vedere intră în categoria accesoriilor. Dacă cei de vedere au o istorie de câteva secole în Europa, cei de soare s-au afirmat în anii ’30 strict ca obiect estetic. Din nevoia de a-și completa fizionomia, mulți bărbați poartă inclusiv ochelari de vedere fără dioptrii! Ce trebuie să știi: forma feței tale dictează forma ochelarilor tăi. Există câteva forme consacrate: aviator (cu iz retro), clasicii RayBan (lansați de Dean Martin) și cei dreptunghiulari (fără rame, cu lentilă fumurie). Dacă ai o față rotundă sau ovală, rama trebuie să fie pătrată sau dreptunghiulară. Dacă ai o fizionomie mai pătrățoasă, rama trebuie să aibă o formă rotunjită sau ovală. Dacă ai un nas mai lat, alege ochelari fără rame / cu rame subțiri. Dacă ai un nas mai lung, optează pentru rame mai late. În rest, cerul e limita, așa că fii creativ!

În concluzie, cravata, batista de buzunar, cureaua, ceasul, butonii și ochelarii compun „arsenalul“ bărbatului urban. Acest articol s-a vrut descriptiv și normativ deopotrivă. Însă un lucru este cert: atât timp cât nu se depășește măsura, orice combinație, oricât de rară, poate căpăta drept de cetate. Succes!