Dacă pentru femei accesoriile sunt menite parcă să le complice ținuta, pentru bărbați accesoriile sunt menite tocmai ca să le definească mai clar formula vestimentară. Din recuzita unui bărbat fac parte cravata, batista de buzunar, cureaua, ceasul, butonii, ochelarii și, uneori, pălăria.
Încă din cele mai vechi timpuri, accesoriile aveau rolul de a transmite un mesaj despre statutul social al purtătorului. Fără a intra în prezentări de ordin istoric, în articolul de față îți vom enumera care sunt accesoriile care nu trebuie să lipsească din garderoba ta și ce greșeli să eviți când le porți.
1. CRAVATA
Este unul dintre puținele însemne ale cochetăriei masculine. Primele cravate-eșarfe pot fi văzute la gâtul soldaților luptând pe Columna lui Traian. Astăzi, cravata dă posibilitatea bărbaților să își personalizeze ținuta. În ultimele decenii, designerii i-au modificat textura, dimensiunile și imprimeurile, dând frâu liber fanteziei. Ce trebuie să știi: cu cât gradul de formalitate crește, cu atât cravata e obligatorie. Materialele ideale sunt mătasea, vara, și lâna, iarna. Dimensiunea optimă trebuie să corespundă cu lățimea reverelor sacoului, din motive de simetrie. Imprimeurile nu trebuie să fie prea extravagante (cu elefanți sau oițe), de aceea recomandarea ideală sunt modelele clasice: jacquard, paisley, polka dots, regimental stripes. Forma nodului va fi aleasă în funcție de gulerul cămășii și de grosimea gâtului tău. Papionul este și el o variație de cravată.
2. CUREAUA
Iată un subiect incendiar! Cum scriam într-un articol AICI, ideal ar fi ca pantalonul să îți stea fix în talie, fără să mai fie nevoie de curea. Cureaua „taie“ ținuta în două și creează o dizarmonie. Nu uita că, la origine, ținuta unui bărbat se sprijinea exclusiv pe cap (pălăria) și pe umeri (bretelele). Centura la brâu era potrivită numai pentru armele soldatului și pentru sculele muncitorului. Dacă optezi totuși pentru curea, iată recomandările noastre. Ce trebuie să știi: cu cât gradul de formalitate crește, cu atât este mai contraindicată, așadar păstreaz-o pentru ținutele relaxate, de weekend. Materialul tradițional este pielea de vițel; curelele casual pot fi făcute din împletitură de rafie; curelele confecționate din alte materiale riscă să alunece spre kitsch. Dimensiunea curelei este dată de circumferința mijlocului tău, dar bine ar fi ca, odată petrecută în jurul taliei, acul cataramei să intre în gaura din mijloc. Inutil de precizat că pantofii trebuie asortați cu cureaua atât la culoare, cât și la textură.
3. BATISTA DE BUZUNAR
Este un accesoriu indispensabil atunci când porți sacou sau blazer. Deși și-a început aventura având rol funcțional, astăzi batista are o funcție pur decorativă, de aceea e bine să îi cunoști secretele de folosire. Ce trebuie să știi: cu cât gradul de formalitate crește, cu atât gama de culori pentru batista de buzunar se restrânge la clasicul alb. Materialele ideale sunt mătasea, lâna, bumbacul sau fibre în amestec. Există multe moduri de împăturire (triunghi, pătrat, dezordonat), dar cu cât buzunarul lasă să se zărească mai puțin din batistă, cu atât se transmite mai multă eleganță (și reciproca e valabilă). Dimensiunea optimă e de 35 x 35 cm, pentru a putea fi împăturită de mai multe ori. Cea mai comună greșeală este asortarea batistei cu o cravată din același set, deoarece se anulează una pe cealaltă; asta transmite neglijență și lipsă de creativitate. Asortează-ți batista cu cămașa, nu cu cravata, și nu vei da greș niciodată!
4. CEASUL ȘI BUTONII
Le-am grupat împreună căci ambele sunt bijuterii exclusiviste, care transmit eleganță, rafinament și bun gust. Ambele spun o poveste despre statutul celui care le poartă. Și ambele tind să își crească valoarea în timp, fiind un cadou emoționant pe care un bunic îl poate lăsa nepoților drept moștenire. Ce trebuie să știi: atât ceasul, cât și butonii se asortează musai cu celelalte metale de pe tine: verigheta și, dacă e cazul, insigna de rever. În general, ceasul se poartă cu manșetele simple, iar butonii, cu manșetele duble (franțuzești). Dacă vrei să porți ceas și butoni împreună, optează pentru un dress watch (care este mic și subțire). În privința dimensiunilor, se recomandă ca aceste bijuterii să nu contrasteze prin mărime cu dimensiunea încheieturilor tale.
5. OCHELARII
Atât ochelarii de soare, cât și cei de vedere intră în categoria accesoriilor. Dacă cei de vedere au o istorie de câteva secole în Europa, cei de soare s-au afirmat în anii ’30 strict ca obiect estetic. Din nevoia de a-și completa fizionomia, mulți bărbați poartă inclusiv ochelari de vedere fără dioptrii! Ce trebuie să știi: forma feței tale dictează forma ochelarilor tăi. Există câteva forme consacrate: aviator (cu iz retro), clasicii RayBan (lansați de Dean Martin) și cei dreptunghiulari (fără rame, cu lentilă fumurie). Dacă ai o față rotundă sau ovală, rama trebuie să fie pătrată sau dreptunghiulară. Dacă ai o fizionomie mai pătrățoasă, rama trebuie să aibă o formă rotunjită sau ovală. Dacă ai un nas mai lat, alege ochelari fără rame / cu rame subțiri. Dacă ai un nas mai lung, optează pentru rame mai late. În rest, cerul e limita, așa că fii creativ!
În concluzie, cravata, batista de buzunar, cureaua, ceasul, butonii și ochelarii compun „arsenalul“ bărbatului urban. Acest articol s-a vrut descriptiv și normativ deopotrivă. Însă un lucru este cert: atât timp cât nu se depășește măsura, orice combinație, oricât de rară, poate căpăta drept de cetate. Succes!