ZAVATE

Categories
Uncategorized

Codurile vestimentare: scurt ghid pentru bărbații grăbiți

Codurile vestimentare sunt linii de ghidaj care te ajută să te îmbraci corespunzător în anumite împrejurări ale vieții, să te integrezi în peisaj și să respecți gazda evenimentului la care iei parte. Altfel spus, aceste coduri reprezintă un set de reguli pentru alegerea hainelor la nivelul adecvat de formalitate. De regulă, pe invitație este specificat codul aferent. Încălcarea lui înseamnă nesocotirea normelor de conduită în societate.

În ordinea descrescătoare a gradului de formalitate, simplificând lucrurile, există white tie, urmată de black tie. De la aceste coduri nu se pot abate decât militarii sau clerul, dar și persoanele în port național sau uniformă academică. Nivelul de eleganță coboară apoi spre business formal, business casual, smart casual și, în sfârșit, casual.

Ești un bărbat grăbit și nu ai răbdare să întorci pe dos tot internetul pentru informația de care ai nevoie? Ți-am pregătit mai jos cea mai concentrată sinteză, care vine să răspundă nevoilor tale!

1. WHITE TIE
Mai e cunoscut și sub numele de cravate blanc sau, mai pe românește, ținută de gală. Este cea mai somptuoasă ținută masculină, iar majoritatea bărbaților nici nu ajung să o poarte măcar o dată în viață. Dacă totuși ai primi o invitație pe care scrie „white tie mandatory“, află că ținuta avută în vedere se compune din frac negru, purtat descheiat, pantaloni din aceeași stofă, cu vipușcă laterală, cămașă cu plastron și guler rândunică, vestă albă low-cut, pantofi opera pumps și, când ieși afară, palton negru. Ca accesorii, se impun papionul negru înnodat manual, batista albă de buzunar și butoni de cea mai bună calitate. Mănușile albe au devenit opționale în ziua de astăzi; ele pot fi purtate în timpul dansului, dar se dau jos la masă. Acest dress code e destinat pentru dineurile la Casa Regală, pentru nunțile de lux sau pentru balurile vieneze.

2. BLACK TIE
Despre acest dress code, am scris un articol detaliat AICI. Sintetizând, smochingul este perceput ca o ținută de ceremonie. Pe invitațiile cu un cod vestimentar impus, îl mai poți întâlni și sub numele de cravate noir. E negru ori albastru-închis, cu nasturi înveliți în satin, cu rever ascuțit sau guler șal, și buzunare tăiate, fără clape. Pantalonii au o vipușcă de mătase pe cusătura laterală. La acestea se adaugă o vestă la culoare, cămașă cu plastron, brâu spaniol și papion negru, înnodat manual. Pantalonii se asortează cu șosete negre de mătase și pantofi de lac. Acest dress code e destinat pentru ceremonii, nunți ori înmormântări. Deși pare foarte formal, permite unele variații în comparație cu white tie, care are o alcătuire fixă.

3. BUSINESS FORMAL
Acest dress code are o structură cunoscută ție: sacou și pantaloni din aceeași stofă. Din punct de vedere cromatic, stofa aleasă poate fi neagră, bleumarin sau gri închis. Se poartă cu cămăși albe, bleu sau roz pal. Pantofii Oxford, Derby, Monk sau chiar Loafers, negri sau maro, sunt opțiuni perfecte pentru acest cod vestimentar. Ca accesorii, poți opta pentru tot „arsenalul“ bărbătesc, adică o cravată, batistă de buzunar, ceas și niște butoni. Atenție: ceasul și butonii nu se poartă niciodată simultan. Motivul: sunt prea multe metale adunate pe un spațiu prea restrâns, cu atât mai mult dacă porți și ve(i)r(e)gh(r)eta!

4. BUSINESS CASUAL
Acest cod vestimentar se află în strânsă legătură cu business formal, dar îți oferă mai multă libertate. Ține minte: structura aici este sacou și pantaloni în contrast. Dacă nu dorești sacou, un blazer cu nasturi metalici poate fi o opțiune grozavă. Libertatea constă în faptul că poți înlocui cămașa uni cu o cămașă în carouri… sau cu un pulover, maletă ori tricou polo. De asemenea, poți schimba pantalonii din stofă pe o pereche din bumbac. Ca încălțăminte, poți „merge“ pe orice pantof din piele, cu șiret sau catarame, la fel ca la business formal. Ceea ce se permite în plus sunt pantofii din piele întoarsă și cei cu perforații decorative (brogues).

5. SMART CASUAL
E codul preferat astăzi de majoritatea bărbaților. Smart casual este în strânsă legătură cu business casual, dar îți oferă și mai multă libertate. Practic, e stilul-tampon între eleganță și relaxare. Libertatea constă în faptul că primești o alternativă bună la sacou. Acum ești liber să optezi între vestă cu fermoar, cardigan sau geacă de piele. Observă că… cu cât nivelul de formalitate scade, cu atât numărul de piese cu care poți jongla crește. Astfel, din recuzita acestui cod fac parte piese precum cămășile de in sau bumbac, puloverul, maleta, pantalonii chino sau blugii. Ca accesorii, poți purta acele accesorii care îți fac plăcere.

6. CASUAL
Iată cel mai relaxat cod vestimentar. Se aseamănă cu smart casual, dar fără sacou. Stilul casual a apărut din nevoia oamenilor de a arăta bine chiar și atunci când ies la plimbare sau merg la piață. Se compune din haine cu alură chic, un pic sport, multifuncționale, lipsite de pretenții, destructurate, cu croieli simple. Tricoul cu sau fără imprimeu, blugii, cămașa sport, maleta, pantalonii chino și pantofii sneakers fac parte din recuzita obișnuită a acestui cod urban. În principiu, cam tot ce se găsește prin dulapul tău (mai puțin costumul de nuntă și pantofii de lac) intră în categoria „casual“. Accesorizarea este și ea flexibilă, dar depășirea măsurii te poate face să cazi în derizoriu.

Iată, așadar, cele șase dress code-uri pe care orice bărbat ar trebui să le cunoască. Asta nu înseamnă că nu pot apărea interferențe între coduri, mai ales în țara noastră, unde educarea consumatorului se află într-un proces abia început. Miza unor sinteze ca aceasta este tocmai să risipească confuziile nedorite.

Categories
Uncategorized

Accesoriile bărbătești: tot ce trebuie să știi

Dacă pentru femei accesoriile sunt menite parcă să le complice ținuta, pentru bărbați accesoriile sunt menite tocmai ca să le definească mai clar formula vestimentară. Din recuzita unui bărbat fac parte cravata, batista de buzunar, cureaua, ceasul, butonii, ochelarii și, uneori, pălăria.

Încă din cele mai vechi timpuri, accesoriile aveau rolul de a transmite un mesaj despre statutul social al purtătorului. Fără a intra în prezentări de ordin istoric, în articolul de față îți vom enumera care sunt accesoriile care nu trebuie să lipsească din garderoba ta și ce greșeli să eviți când le porți.

1. CRAVATA
Este unul dintre puținele însemne ale cochetăriei masculine. Primele cravate-eșarfe pot fi văzute la gâtul soldaților luptând pe Columna lui Traian. Astăzi, cravata dă posibilitatea bărbaților să își personalizeze ținuta. În ultimele decenii, designerii i-au modificat textura, dimensiunile și imprimeurile, dând frâu liber fanteziei. Ce trebuie să știi: cu cât gradul de formalitate crește, cu atât cravata e obligatorie. Materialele ideale sunt mătasea, vara, și lâna, iarna. Dimensiunea optimă trebuie să corespundă cu lățimea reverelor sacoului, din motive de simetrie. Imprimeurile nu trebuie să fie prea extravagante (cu elefanți sau oițe), de aceea recomandarea ideală sunt modelele clasice: jacquard, paisley, polka dots, regimental stripes. Forma nodului va fi aleasă în funcție de gulerul cămășii și de grosimea gâtului tău. Papionul este și el o variație de cravată.

2. CUREAUA
Iată un subiect incendiar! Cum scriam într-un articol AICI, ideal ar fi ca pantalonul să îți stea fix în talie, fără să mai fie nevoie de curea. Cureaua „taie“ ținuta în două și creează o dizarmonie. Nu uita că, la origine, ținuta unui bărbat se sprijinea exclusiv pe cap (pălăria) și pe umeri (bretelele). Centura la brâu era potrivită numai pentru armele soldatului și pentru sculele muncitorului. Dacă optezi totuși pentru curea, iată recomandările noastre. Ce trebuie să știi: cu cât gradul de formalitate crește, cu atât este mai contraindicată, așadar păstreaz-o pentru ținutele relaxate, de weekend. Materialul tradițional este pielea de vițel; curelele casual pot fi făcute din împletitură de rafie; curelele confecționate din alte materiale riscă să alunece spre kitsch. Dimensiunea curelei este dată de circumferința mijlocului tău, dar bine ar fi ca, odată petrecută în jurul taliei, acul cataramei să intre în gaura din mijloc. Inutil de precizat că pantofii trebuie asortați cu cureaua atât la culoare, cât și la textură.

3. BATISTA DE BUZUNAR
Este un accesoriu indispensabil atunci când porți sacou sau blazer. Deși și-a început aventura având rol funcțional, astăzi batista are o funcție pur decorativă, de aceea e bine să îi cunoști secretele de folosire. Ce trebuie să știi: cu cât gradul de formalitate crește, cu atât gama de culori pentru batista de buzunar se restrânge la clasicul alb. Materialele ideale sunt mătasea, lâna, bumbacul sau fibre în amestec. Există multe moduri de împăturire (triunghi, pătrat, dezordonat), dar cu cât buzunarul lasă să se zărească mai puțin din batistă, cu atât se transmite mai multă eleganță (și reciproca e valabilă). Dimensiunea optimă e de 35 x 35 cm, pentru a putea fi împăturită de mai multe ori. Cea mai comună greșeală este asortarea batistei cu o cravată din același set, deoarece se anulează una pe cealaltă; asta transmite neglijență și lipsă de creativitate. Asortează-ți batista cu cămașa, nu cu cravata, și nu vei da greș niciodată!

4. CEASUL ȘI BUTONII
Le-am grupat împreună căci ambele sunt bijuterii exclusiviste, care transmit eleganță, rafinament și bun gust. Ambele spun o poveste despre statutul celui care le poartă. Și ambele tind să își crească valoarea în timp, fiind un cadou emoționant pe care un bunic îl poate lăsa nepoților drept moștenire. Ce trebuie să știi: atât ceasul, cât și butonii se asortează musai cu celelalte metale de pe tine: verigheta și, dacă e cazul, insigna de rever. În general, ceasul se poartă cu manșetele simple, iar butonii, cu manșetele duble (franțuzești). Dacă vrei să porți ceas și butoni împreună, optează pentru un dress watch (care este mic și subțire). În privința dimensiunilor, se recomandă ca aceste bijuterii să nu contrasteze prin mărime cu dimensiunea încheieturilor tale.

5. OCHELARII
Atât ochelarii de soare, cât și cei de vedere intră în categoria accesoriilor. Dacă cei de vedere au o istorie de câteva secole în Europa, cei de soare s-au afirmat în anii ’30 strict ca obiect estetic. Din nevoia de a-și completa fizionomia, mulți bărbați poartă inclusiv ochelari de vedere fără dioptrii! Ce trebuie să știi: forma feței tale dictează forma ochelarilor tăi. Există câteva forme consacrate: aviator (cu iz retro), clasicii RayBan (lansați de Dean Martin) și cei dreptunghiulari (fără rame, cu lentilă fumurie). Dacă ai o față rotundă sau ovală, rama trebuie să fie pătrată sau dreptunghiulară. Dacă ai o fizionomie mai pătrățoasă, rama trebuie să aibă o formă rotunjită sau ovală. Dacă ai un nas mai lat, alege ochelari fără rame / cu rame subțiri. Dacă ai un nas mai lung, optează pentru rame mai late. În rest, cerul e limita, așa că fii creativ!

În concluzie, cravata, batista de buzunar, cureaua, ceasul, butonii și ochelarii compun „arsenalul“ bărbatului urban. Acest articol s-a vrut descriptiv și normativ deopotrivă. Însă un lucru este cert: atât timp cât nu se depășește măsura, orice combinație, oricât de rară, poate căpăta drept de cetate. Succes!

Categories
Uncategorized

7 trucuri vestimentare pentru bărbații slabi

Scriam într-un articol recent AICI că oamenii au siluete extrem de diverse… și chiar același om poate fluctua în conformația lui foarte repede. Nu există trup perfect, dar există metode de a-l face perfectibil! Fii conștient de asta și adaptează-ți stilul la formele proprii, pentru un efect vizual avantajos.

Ești slab și vrei să faci din asta un atu? Iată 7 trucuri de care să ții cont!

1. OPTEAZĂ PENTRU SACOURI LUNGI
Când îți cauți sacou, alege unul care să îți acopere partea dorsală în întregime. Această regulă de stil e perfect valabilă pentru toți domnii, tu fiind primul vizat! Acoperirea șezutului avantajează bărbatul înalt și slab. Din păcate, sacourile din comerț sunt făcute după tiparul bărbatului de înălțime medie, așa că sunt toate șansele să nu poți găsi sacoul optim decât la un atelier de croitorie. Tot legat de sacou: evită pernuțele la umeri, epoleții sau alte întărituri!

2. ALEGE CĂMĂȘI CAMBRATE
Efectul de cambrare se obține prin coaserea unor pense simple sau duble pe spatele cămășii tale. În cazul tricourilor, unde nu există pense, croiul trebuie să fie mai degrabă foarte puțin lejer. Atențe: cambrat nu înseamnă mulat!

3. STAI DEPARTE DE DUNGILE VERTICALE
Ferește-te de cămăși, tricouri sau pulovere cu dungi verticale. Acestea îți vor alungi și mai tare silueta, dând un aspect deșirat trupului tău. În schimb, dungile orizontale și carourile oferă impresia de volum, așa că ai asta în vedere!

4. NEGRUL NU TE AVANTAJEAZĂ
Cu excepția evenimentelor funerare, nu te îmbrăca niciodată în negru din cap până în picioare. Se știe că negrul subțiază silueta, iar tu cauți să obții tocmai efectul contrar! Optează deci pentru culori vii, deschise, cum ar fi alb, bej, gri, bleu sau roz pal.

5. ASCUNDE-ȚI GÂTUL
Gâtul este un segment subțire al corpului, care alungește mult. În cazul bărbaților slabi, ascunderea lui ajută la obținerea efectului de „îngroșare“. Poți face asta ușor prin purtarea maletelor, a helăncilor sau a cămășilor cu șteiul înalt. Dacă e iarnă, un fular sau o eșarfă e tot ce ai nevoie. Vara, pur și simplu închide-ți toți nasturii la tricoul polo și ești gata de drum!

6. EVITĂ BLUGII MULAȚI
Nu îți cumpăra blugi mulați pe picior niciodată. Picioarele tale vor semăna cu două bețe înfipte-n… Alege, drept compensație, blugi cu cracul drept. Dacă porți pantaloni de stofă, o betelie groasă și pense în zona buzunarelor sunt ideale pentru a-ți oferi un plus de volum.

7. NU PURTA PANTOFI CU VÂRF ROTUND
Forma rotundă a bombeului creează o imagine prea contrastantă, disproporționată. Bărbaților slabi li se recomandă să poarte pantofi cu vârful semiascuțit, în stil italian (așa-zișii pantofi chiseled toe). Ține minte: dacă silueta ta este suplă, calapodul pantofului trebuie să aibă aceeași tendință. Același sfat se aplică și în cazul ghetelor sau cizmelor.

Hainele cambrate, lungimea sacoului, ascunderea gâtului, orientarea dungilor, cromatica deschisă, alegerea blugilor și stilul pantofilor sunt, așadar, trucurile pe care trebuie să le aplici începând de azi, pentru a transforma un defect de la natură într-un atu demn de invidiat. Spor!

Categories
Uncategorized

7 trucuri vestimentare pentru bărbații scunzi

Într-un articol precedent AICI, am descris 4 metode de a-ți subția silueta prin haine, dacă ești corpolent. Astăzi continuăm seria trucurilor dedicate bărbaților scunzi.

Bărbații, ca și femeile, au siluete extrem de diverse… și chiar același om poate varia în conformația lui foarte repede. Nu există trup perfect, dar există metode de a-l face perfectibil! Fii conștient de asta și adaptează-ți stilul vestimentar la formele tale, pentru un efect vizual avantajos. Ești scund și vrei să maschezi asta cu stil? Iată 7 trucuri de care să ții cont!

1. NU PURTA PANTOFI CU VÂRF ASCUȚIT
Lasă pantofii cu vârful ascuțit să fie purtați de bărbații înalți, subțiri, care iubesc stilul italian. Bărbaților scunzi li se recomandă să poarte pantofi cu vârful mai scurt și rotunjit, în stil englezesc, vienez sau budapestan. Același sfat se aplică și în cazul ghetelor sau cizmelor.

2. ALEGE HAINE STRÂMTE
Hainele largi te vor face să pari nu scund, ci de-a dreptul pitic. Pe de altă parte, hainele cât mai apropiate de corp vor crea un efect nu doar de subțiere pe orizontală, ci și de alungire pe verticală. Asta nu înseamnă că vei arăta ca un ins de 1,90 înălțime, dar imaginea de ansamblu va fi net în avantajul tău. Cumpără-ți deci haine pe măsura ta, bine croite! Dacă ești prea scund pentru oferta din comerț, hainele la comandă sunt opțiunea perfectă pentru tine!

3. POARTĂ DUNGI VERTICALE
Ele pot fi imprimate pe cămăși, pantaloni, costume, tricouri, veste sau orice îți face ție plăcere să porți. E un truc vechi, dar dungile chiar îți vor alungi silueta garantat! Stai departe de liniile orizontale, care sunt contraindicate. Carourile îți sunt permise, dar trebuie combinate cu atenție.

4. OPTEAZĂ PENTRU STOFE SUBȚIRI
Țesăturile pe care le porți ar trebui să fie ușoare și subțiri. Stofele grele, cum ar fi blana sau lâneturile îți îngroașă silueta și îți „îndeasă“ postura și-așa îndesată… În caz contrar, vei părea mai scund decât ești de fapt.

5. EVITĂ FORMELE GEOMETRICE MARI
Altfel spus, ferește-te de logouri supradimensionate sau imprimeuri mari. Acestea te vor dezavantaja. În schimb, literele sau simbolurile mici sunt binevenite pentru a se armoniza cu statura ta.

6. DĂ UITĂRII PANTALONII CU TALIE JOASĂ
Acceptă că pantalonii cu talie joasă nu sunt pentru tine. Mai direct spus, îți sunt total interziși! Croiul pantalonilor ideali trebuie să aibă în mod obligatoriu talie înaltă. Aceasta îți alungește, la nivel vizual, picioarele. O talie înaltă va avea, în mod automat, un șliț mai lung.

7. POARTĂ TRICOURI DECOLTATE
Gâtul este un segment subțire al corpului, care alungește mult. De aceea, e în interesul tău să ți-l pui în valoare. Tricourile la baza gâtului sau, și mai rău, maletele, te vor face să pari îndesat. Soluția e să porți cât mai des tricouri cu anchior (decupate în forma literei V). Dacă preferi tricourile polo cu nasturi, lasă întotdeauna (măcar) nasturele de sus descheiat.

Prin urmare, croiul strâmt, orientarea dungilor, grosimea stofelor, formele geometrice, talia pantalonilor și stilul pantofilor sunt cele mai importante detalii de care trebuie să ai grijă dacă ești scund și vrei să maschezi asta cu stil. Căci nu uita: prima impresie chiar contează!