Month: December 2022

Ai mai multe costume în dulap, dar nu știi dacă merită să le păstrezi? În acest articol, îți voi explica care sunt criteriile care definesc calitatea unui costum. Astfel, un costum bun este rezultatul a trei elemente:

1. Un material fin și cu ținută
Materialele sunt de multe feluri, dar cele pentru costum sunt în principal din lână. Întrucât purtătorii au dorit ca stofa să fie tot mai fină și cu o ținută mai bună, au ajuns să fie selectate cele mai fine fibre, fiind prelucrate în moduri ingenioase.

Finețea unei stofe se măsoară în grosimea fibrelor folosite în realizarea ei. O stofă este considerată fină dacă fibrele din care e făcută sunt mai subțiri de 18,75 microni în diametru. Această grosime a fost notată cu Super 100’S. Fibrele țesăturilor de lux coboară sub 17 microni în diametru și ajung până la 13,75 microni. Totuși, de la un punct încolo, stofele foarte fine devin deosebit de greu de întreținut.

Ținuta materialelor se datorează modului ingenios de prelucrare. La țesăturile care nu se șifonează, firele din care sunt țesute stofele sunt răsucite din două, trei, patru sau chiar cinci părți; iar după răsucire sunt fixate la temperaturi înalte.

Există multe țesătorii de renume în Europa, ce păstrează tradiția și inovează constant de mai bine de un secol. Printre ele se numără Loro Piana, Ermenegildo Zegna, Scabal, Holland & Sherry, Drago și alții.

2. Confecționarea prin coasere
Asemenea unei construcții arhitecturale, confecționarea unui costum implică atât elemente structurale, cât și elemente de detaliu.

Un costum are mai multe straturi. Are stofa (materialul principal), are căptușeala de la interior și pânzeturile dintre cele două (care oferă structura). Confecționarea acestora poate fi de trei feluri.

Prima este confecționarea prin lipire; se numește fused. Pânzeturile din interior sunt din fibre sintetice cu adeziv, termocolate la presă la temperaturi înalte; practic, se lipesc de stofa costumului și o întăresc. Această metodă este cea mai simplă, dar oferă o rezistență mai scăzută în timp și corpul respiră mai puțin prin acest tip de costum.

A doua metodă este cea în care piepții sacoului sunt fixați de pânzeturi prin coasere și restul părților termocolate. Această metodă de confecționare e un standard înalt de calitate, oferind o structură excelentă în punctele-cheie.

Cea de a treia metodă de confecționare este cea prin coaserea integrală a pânzeturilor din interior de stofă. Această tehnică se regăsește la cele mai bune costume la nivel mondial și este realizată adesea manual.

3. Croiala pe măsură
În termeni tehnici, croiala reprezintă un proces de confecție și presupune proiectarea și tăierea stofelor în vederea coaserii; fiind crucială în cazul unui costum, trebuie amintită. Croiala unui costum la comandă poate fi făcută modificând-o pe cea a unui costum-etalon sau poate fi desenată pornind strict de la măsurile clientului.

Prima tehnică, cea în care clientul probează un costum gata făcut care i se potrivește cel mai bine și cere anumite modificări, se numește made-to-measure. Este cea mai eficientă soluție pentru costumele la comandă, dar nu se potrivește tuturor tipurilor de corp.

A doua metodă, cea în care clientului i se iau măsurile și croitorul îi desenează de la zero un tipar unic (ca în imagine), se numește bespoke. Această manieră este mai degrabă o artă și implică multă muncă manuală, ce se regăsește în detalii precum butoniere manuale, căptușeli cusute de mână și multe altele.

Metoda tradițională de confecționare a unui costum bespoke este departe de ceea ce s-ar putea numi eficiență. E nevoie de mult timp și atenție, atât din partea croitorului, cât și din cea a clientului, pentru un costum bespoke desăvârșit.

Între pretențiile tradiționalului Bespoke și dezavantajele unui made-to-measure prea comercial, serviciul nostru S-Bespoke este metoda ingenioasă ce răspunde tuturor cerințelor. Aruncă o privire AICI. Iar dacă vrei și tu un costum bun, te așteptăm la o cafea pe Strada Frumoasă 52.

În acest articol, îți voi explica cele patru lucruri pe care trebuie să le faci când mergi să-ți comanzi un costum, pentru un rezultat ideal. Află aspectele de care e crucial să ții cont:

1. Negociază cu tine înainte să mergi
De ce este important să știi ce vrei înainte să mergi la croitor? Fiindcă altfel vei fi la mila impulsului de moment și e posibil să alegi prost. Așadar, dacă mergi pentru prima oară, și mai ales pentru un costum de eveniment sau ceremonie, fă-ți temele! Cum te pregătești? Caută informații despre ce ți s-ar potrivi, precum modelul ori culoarea țesăturii. Nu-i nevoie să devii expert, dar e bine să ai o idee globală despre viitorul tău costum. Și da, stabilește-ți bugetul! Aici nu se pot da sfaturi, însă ca să-ți faci o idee despre paritatea corectă, un bărbat ar trebui să cheltuiască pe pantofii săi tot atât cât pe costumul său.

2. Alege țesătura din stocuri verificate
Dacă te-ai decis să dai comanda, îți ofer trei motive pentru care să-ți alegi țesătura din stocul recomandat de consultantul / croitorul tău. Primul: Sunt țesături verificate. Fiind pe stoc, înseamnă că a mai lucrat cu ele și le cunoaște bine. Nu vei avea surprize. Al doilea: Sunt mai ieftine cu circa 25%, căci probabil a cumpărat o cantitate mare, astfel nu plătești nici transportul țesăturii, care de obicei e substanțial. Al treilea: Durează mai puțin execuția costumului, fiindcă țesătura se află deja la dispoziția croitorului.

3. Comunică cât mai clar ce îți dorești
Fiind un domeniu vizual, e greu ca un client să îi explice în limbaj comun (nontehnic) unui croitor ce își dorește, iar acesta să și priceapă! Așa că pregătește imagini. Știu că este dificil să găsești imagini exacte cu modelul pe care îl vrei ori culoarea țesăturii dorite, dar asta te va ajuta în dialog cu croitorul. Imaginile sunt grozave pentru a ilustra detaliile pe care nu știi să le numești altfel.

4. Asigură-te că ești măsurat corect
Stai cât mai natural! Știu că îți va veni să te îndrepți de spate și să umfli pieptul când te vei privi în oglindă, dar adevărul e că poziția noastră naturală e cea în care stăm 99% din timp. Și dacă nu stai natural când faci probele, vor apărea cute pe sacou ulterior.

BONUS! 8 detalii la care să fii atent când te măsoară croitorul:
• Lungimea sacoului
La o ținută elegantă, sacoul trebuie să-ți acopere șezutul în întregime, chiar dacă ești scund.
• Lungimea mânecilor
Mâneca sacoului ar trebui să lase manșeta cămășii să se vadă 1,5-2 centimetri.
• Să nu îți cuteze reverele
Indiferent cât de fix vrei să simți sacoul, nu e permis ca reverele să facă cute când închizi nasturele în talie.
• Să nu îți iasă umerii în lateral
Umerii tăi nu trebuie să se vadă sub „umerii“ sacoului. Pare că ai sacoul prea mic.
• Să nu îți tensioneze nasturii
Știu că mulți bărbați se supraapreciază și își strâng prea tare sacoul în talie, dar nu e ceva estetic. Alege ca nasturii să se închidă cu lejeritate, fără să apară cute în jurul lor.
• Să nu te țină pantalonii
Pantalonii ar trebui să-ți dea voie să te așezi fără să te incomodeze.
• Lungimea pantalonilor e simplă
Dacă pică fără cute, dar îți atinge pantoful și în față, și în spate este ideal. Nu te stresa prea mult, la purtare pantalonul va coborî puțin oricum.
• Asigură-te că și croitorul îți știe termenul-limită
Dacă ai un anume termen-limită, asigură-te de două ori că și croitorul a înțeles acest lucru.

SUCCES!

N-ai apucat să citești partea întâi din istoria pantalonului? Vezi AICI cum a început totul. Dacă da, iată acum scurte istorii ale celor mai cunoscute tipuri de pantaloni! Sigur îi ai și tu în șifonier!

PANTALONII CHINO
Nașterea pantalonilor chino, spune legenda, ne poartă în timp prin 1848. India, fiind colonie britanică, comandantul trupelor staționate acolo, Harry Burnett Lumsden, a avut strălucita idee de a vopsi pantalonii albi din uniforma soldaților săi cu un amestex de cafea, praf de curry și suc de dude, din dorința de a acoperi eterna murdărie de pe stofă. Indienii au numit această nouă culoare khaki, însemnând „țărână vopsită“. Dar cuvântul chino are altă origine. Se pare că pantalonii din bumbac produși din Anglia, dați la export spre China, au fost exportați mai departe de chinezi spre Filipine, unde erau încartiruite trupe militare americane (1934-1946), care au numit pantalonii după proveninența lor „chinezească“, adică chino.

AMERICAN vs. EUROPEAN
Că tot am adus vorba despre America… Pantalonii americani se aseamănă cu cei englezești, dar sunt mai largi, după modelul sack suit. (Nu știi ce este sack suit și cum a luat ființă? Aruncă un ochi la istoria costumului AICI.) Scopul unui britanic e să fie îmbrăcat corect cu costumul său; scopul unui italian e să strălucească în societate cu costumul său; americanul însă folosește costumul exclusiv în mediul de business și la birou. (Despre ținuta de business, găsești mai multe detalii AICI.)

PANTALONII CU MANȘETE
Manșetele pantalonilor nu sunt așa de întâlnite în școala britanică cum sunt întâlnite în Europa continentală. Nu se știe cine a inventat pantalonii cu manșete, dar legenda atribuie paternitatea lor regelui Eduard al VII-lea, bunicul Ducelui de Windsor. La origine, manșetele aveau rol funcțional, apărând glezna de praf și de stropi de ploaie. Manșetele sunt relativ versatile, dar, dat fiind aspectul lor mai relaxat, purtarea lor la tuxedo sau la morning coat este discutabilă. Pantalonii cu manșete sunt contraindicați bărbaților scunzi, căci manșetele vor da impresia că au picioarele și mai scurte; în schimb, la un bărbat înalt și suplu manșetele lasă impresia de ancorare în pământ. În principiu, pantalonii cu manșete nu au voie să facă cute. Lățimea manșetei se află în strânsă legătură cu circumferința cracului, dar în general măsoară 3,5-4 cm, cât betelia. (Pantaloni cu manșete vs. pantaloni fără manșete, în imagine.)

PANTALONII LA DUNGĂ
La origine, dunga pantalonilor a apărut din pură întâmplare. Cu prilejul unei croaziere cu iahtul, majordomul Ducelui de Wales (regele Eduard al VIII-lea de mai târziu) i-a împăturit greșit pantalonii, apărând astfel o dungă. Nimeni n-a bănuit atunci că aceasta avea să devină, în timp, un simbol al eleganței masculine. Astăzi, lâna este candidatul ideal pentru pantalonii la dungă. Majoritatea imprimeurilor acceptă dungă (vezi în imagine).

PANTALONII CARGO
Pantalonii cargo au fost inițial piesa preferată a zugravilor. Au intrat în vestimentația masculină după al Doilea Război Mondial. Astăzi sunt prezenți atât în versiunea lungă, cât și în versiunea mai scurtă (bermude).

PANTALONII DE BLUGI
Pantalonii de blugi au fost inventați în California veacului al XIX-lea, pentru mineri și căutătorii de aur, căci sunt rezistenți, practici și comozi. Au intrat în vestimentația urbană abia prin anii ’50 datorită actorului James Dean, care îi purta în filme cu un tricou puțin uzat. Bumbacul, deci și denimul, exprimă masculinitate și fermitate, de aceea un procentaj mare de lycra în compoziție ar fi de evitat.

Așa cum, în trecut, categorii restrânse de femei purtau pantaloni cu ocazii speciale, tot așa, în ziua de astăzi, categorii restrânse de bărbați încă mai poartă fustă: kiltul de scoțieni, fustanela de soldații greci și albanezi, sarongul de malaiezi. Totodată, anumite categorii profesionale preferă vestimentația largă, precum anteriele clerului sau robele magistraților.

Tu ce tip de pantaloni preferi? Găsește mai multă inspirație AICI.

Istoria pantalonului masculin se pierde în negura vremii. Apreciat de unele culturi, dar detestat de altele, pantalonul a marcat totuși o piatră de cotitură în dezvoltarea obiectelor vestimentare. Printre perși și sciți era foarte comun, fiindcă îi ajuta la călărit. Printre romani însă pantalonul era socotit un atribut al barbarilor, de aceea ei purtau postavuri drapate în formă de fustă. În Evul Mediu, ordinele cavalerești îmbrăcau pantaloni cu zale din nevoia de protecție. Apoi, după Renaștere, bărbații aristocrației apusene au schimbat izmenele largi pe colanții știuți din filmele cu Cei trei muschetari. Totuși, când au devenit pantalonii un simbol al masculinității rafinate, așa cum îi cunoaștem astăzi?

Știai că? Lingvistic, cuvântul românesc pantalon provine din neogrecescul pantalóni. Cultural, pantalonii au legătură directă cu istoria teatrului. În vechile comedii italiene apărea adesea un personaj numit Pantaleone, caracterizat prin nădragii săi lungi și largi.

Astăzi, pantalonii sunt un obiect de îmbrăcăminte cu sprijin pe talie, croit cu tiv ori manșete, buzunare, falduri și betelie. Acest articol a devenit social acceptat în Europa de Vest prin anii 1850. Ca modă de import, a ajuns și în România, înlocuind în scurt timp straiele turco-bizantine preferate de secole de boierii fanarioți. Aceștia, în vârstă în preajma Revoluției Pașoptiste, îi numeau pe tinerii bonjuriști „pantalonari“, adică duelgiii, cei care adoptaseră moda apuseană. Era epoca în care conceptul de dandy ajunsese în spațiul românesc, dar fusese înlocuit de traducători, oarecum peiorativ, cu apelativul filfizon (< fr. vive le son [du canon]).

Și acum, puțină clasificare! În funcție de croi, de materialul folosit sau de destinația de purtare, există: pantaloni bufanți, pantaloni cargo, pantaloni chino, pantaloni baggy, pantaloni skinny / creion, pantaloni trapez / labă de elefant, pantaloni corsari / pescărești / trei sferturi, pantaloni bermude, pantaloni scurți, pantaloni cinci buzunare, pantaloni cu talie înaltă, pantaloni cu talie joasă, pantaloni cu turul lăsat, pantaloni cu manșetă, pantaloni la dungă, pantaloni de trening, pantaloni de golf, pantaloni de schi.

Fun facts! La pantalonii cu betelie, în partea din spate, la mijloc, există adesea o mică despicătură, numită de școala englezească after dinner split. Aceasta permite o ușoară lărgire a pantalonilor după o masă copioasă (vezi în imagine). Tu ai observat-o? Iar buzunarele pantalonilor, de asemenea, sunt clasificate tot după tradiția britanică: ticket pocket (buzunar de bilet), watch pocket (buzunar de ceas), coin pocket (buzunar de mărunțiș).

Ești pasionat de istoria pantalonului și vrei să afli cum a evoluat acesta mai aproape de zilele noastre? Citește partea a doua AICI.